Salvarea Tarom vine de la Trezoreria Română. Condiția pusă de Guvernul Orban

Guvernul Orban a decis, la ședința de joi, ca Tarom să beneficieze de un ajutor financiar de 195 de milioane de lei, din partea Trezoreriei Române.

Anunțul a fost făcut de Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, care a precizat că acest ajutor va fi acordat, începând din luna martie.

„Acesta e primul pas, un ajutor de salvare, care poate se poate transforma într-un ajutor de restructurare, ca urmare a adoptării unui plan de restructurare de către companie, după notificarea Comisiei Europene şi aprobarea ajutorului respectiv de către CE.

Prin urmare, după aprobarea ajutorului de salvare, compania trebuie să vină cu un plan de restrucurare”, a precizat Dancă.

Menționăm că Tarom, potrivit Monitorului Oficial, estimează pierderi de 171,37 milioane lei pentru 2020, în condiţiile în care veniturile totale ale companiei de stat au fost în anul trecut de 1,51 miliarde lei.

Cheltuielile s-au ridicat la 1,68 miliarde de lei. Pierderile din 2018 s-au ridicat la 182,77 milioane de lei. Compania aeriană naţională nu a mai înregistrat profit din anul 2007, potrivit digi24.ro