Salvarea surorilor bulgaroaice costa 438 de milioane de dolari
- Adam Popescu
- 17 iulie 2007, 03:00
Consiliul Superior al instantelor judiciare libiene urma sa se intruneasca ieri-seara pentru a decide soarta celor cinci infirmiere bulgaroaice si a unui medic palestinian, acuzati de infectarea deliberata cu HIV a sute de copii libieni.
Arestati in 1999, cei sase au fost condamnati la moarte in 2004, pedeapsa fiind reconfirmata in urma cu o saptamana, insa ei au mari sanse de a se intoarce curand la familiile lor in baza unui acord financiar.
Surse din Tripoli, citate de Reuters, afirmau ca amanarea a fost dictata de decizia de a finaliza mai intai acordul privind despagubirile ce vor fi acordate familiilor celor 438 de copii infectati cu virusul HIV, la spitalul din Benghazi, unde lucrau cei sase acuzati. Cel putin 56 dintre copiii infectati au murit deja.
Familiile victimelor ar urma sa primeasca un milion de dolari fiecare, in cadrul unui acord la care s-a ajuns dupa negocieri intense intre Libia, Bulgaria si UE. Potrivit Reuters, ieri era in curs procesul de adunare pe respectivul acord a semnaturilor familiilor afectate.
Partea bulgara a negat ca ar fi dat vreun ban, explicand ca aceasta ar echivala cu o recunoastere a vinovatiei infirmierelor. Autoritatile de la Bruxelles au negat si ele orice implicare in aceste tratative, multumindu-se sa pomeneasca doar de un fond pentru ajutorarea copiilor libieni bolnavi de SIDA, infiintat in 2005.
Ghaddafi iese basma curata
Potrivit legii islamice, odata ce accepta „pretul sangelui”, familiile victimelor renunta la a mai cere pedeapsa capitala. Tinand cont si de faptul ca acuzatii au stat deja opt ani dupa gratii, exista mari sanse ca ei sa fie pusi in libertate curand, unele surse afirmand ca este o chestiune de zile, daca nu chiar de ore.
Infirmierele bulgare sustin ca au fost batute si torturate cu socuri electrice pentru a fi convinse sa-si recunoasca vinovatia. Experti de renume international sustin insa ca epidemia de la spitalul din Benghazi se declansase inca dinainte de sosirea bulgaroaicelor acolo.
„Muammar Ghaddafi trebuie sa apara ca nevinovat in fata poporului sau, in ciuda faptului ca regimul sau poarta raspunderea pentru starea deplorabila a spitalului din Benghazi”, scria ieri cotidianul bulgar „Sega”.