Are 20 de ani, e "dependent" de Florin Zamfirescu şi-şi împarte viaţa de student între teatru, scris şi muzică
E ţigan. Face teatru. Scrie romane. Cântă rock. Aceste patru propoziţii simple spun, pe scurt, povestea lui Salex Iatma. „Unul dintre cei mai fericiţi oameni de pe Pământ“ - cum se recomandă - Salex (pe numele său real Alexandru Matei) este un tip de 20 de ani, student în anul I la Actorie şi autor al romanului „Afară nu e nici un anotimp“, lansat anul trecut, la Editura Humanitas.
Este unul dintre zecile de bucureşteni care-şi trăiesc viaţa „mişto“, făcând în fiecare zi ceea ce le place, ignorând cozile de la semafor şi lucrările de asfaltare. Mai mult, Salex se înscrie în categoria celor cărora nici nu le trece prin cap să-şi ia tălpăşiţa spre alte mări şi zări. Talent de la mama „Sunt Salex Iatma. M-am născut pe 5 mai 1988, în Buftea, într-o familie de ţigani lăutari. Cu asta mă identific şi nu cu Alexandru Matei“, spune apăsat băiatul cu păr lung, cârlionţat, îmbrăcat în haine negre, care-şi împarte viaţa între teatru, scris şi muzică. Zice că nu s-a simţit niciodată discriminat. Despre copilăria în Buftea îşi aminteşte multe lucruri cu plăcere. Dar cel mai adesea îi vin în minte verile în care mama sa îl punea să stea, desculţ, pe malul gârlei; şi iernile în care, îmbrăcat mai subţire, trebuia să-şi amintească de căldura din vară.
„Nu înţelegeam atunci care era faza, dar acum am o explicaţie pentru asta: orice adevăr se dovedeşte prin contrast. Asta a vrut mama să mă înveţe“, zâmbeşte studentul la Actorie. Mama - femeie talentată, care nu a apucat să facă o carieră în teatru pentru că i-au interzis părinţii să plece de acasă - este cea datorită căreia Salex a ales teatrul şi scrisul. Ea stă la baza drumului pe care a păşit Salex până acum, drum care nu s-a identificat cu comunitatea în care a crescut. Teatru, „până nu mai pot“ Până să dea la actorie, anul trecut, a făcut „tot actorie“. În clasa a IV-a a intrat într-o trupă de teatru, iar primul rol pe care l-a jucat a fost „Ianache“, din „Gaiţele“, de Alexandru Kiriţescu. În clasa „a V-a sau a VI-a“, nu mai ţine minte exact, elevul Alexandru Matei a scris şi prima piesă de teatru - „Efemer“, despre viaţa trecătoare a omului. Din 2007, face teatru la un alt nivel.
La facultate, unde se redescoperă în fiecare zi, a intrat cu nota 10. N-a candidat pentru locurile rezervate romilor pentru că a ştiut că poate şi fără acest ajutor. „A fost un moment pe care l-am aşteptat 20 de ani, conştient sau nu. Am aşteptat dintotdeauna să ajung aici. Iar dacă aş fi picat, probabil că nici nu aş mai fi încercat a doua oară“, îşi aminteşte tânărul cu ochi negri.
Apoi mai strânge o dată, cu putere, buzele în jurul filtrului de ţigară. Se jură că are de gând să facă teatru „până nu mai pot“. Cât priveşte rolurile, n-ar da cu piciorul, niciodată, niciunei ocazii. „Orice rol care ţi se dă trebuie să te încânte. Sigur că ai preferinţe - de exemplu, mie îmi plac rolurile de forţă - dar asta nu înseamnă că aş refuza vreodată ceva. Nouă trebuie să ne placă orice rol. Nu există dramaturgie proastă, există dramaturgie pe care o înţelegi sau nu. De aceea eu sunt de acord să joc absolut orice“, e sigur pe el actorul. „Încă te mai iubesc, Eric“ Unul dintre oamenii care dau sens poveştii lui Salex este actorul Florin Zamfirescu, cel care i-a scris „cea mai frumoasă prefaţă“. Să-şi pună pseudonimul pe o carte s-a gândit de multă vreme. „Afară nu e nici un anotimp“ a început-o la 7 ani. Nu-i place să spună că l-a inspirat ceva sau cineva - „Astea-s doar poveşti!“.
„La un moment dat am fost la munte, iar pe marginea unui drum foarte abrupt era o cruce pe care scria «Încă te mai iubesc, Eric». De aici am avut senzaţia, dar nu m-am inspirat din asta“, îşi aminteşte prozatorul. A terminat cartea la majorat. Visa să şi-o publice singur, căuta pe cineva să-i scrie prefaţa. Într-o seară s-a dus la teatru - „Marchizul de Sade“, la Odeon, cu Florin Zamfirescu. Actorul îşi lansa cartea lui, „Catifea“.
„Am luat-o, am citit-o, au rezonat atât de multe lucruri în mine din cartea aia, încât pur şi simplu am zis că este o conexiune între mine şi el. M-am gândit să-mi scrie prefaţa“, povesteşte Salex. Manuscrisul a ajuns la Zamfirescu, care i-a scris un cuvânt înainte „indescriptibil“. Acum, e „dependent de liniştea“ pe care i-o aduce fiecare întâlnire cu Florin Zamfirescu şi crede că n-ar fi om mai potrivit să-i scrie prefaţa romanului la care scrie şi al cărui titlu nu vrea să-l pomenească.
PREFAŢĂ
„Am încercat, am văzut că nu e greu şi-apoi am descoperit plăcerea de a crea. Când mi-am dat seama că pot să-mi exprim sentimentele şi în variantă sonoră, am zis că trebuie să profit“, spune Salex zâmbind. După o jumătate de an de exerciţiu, a cântat împreună cu „un băiat din Statele Unite, venit aici în vizită“.
Acum are o trupă - Inopia (care înseamnă „sărăcie“, în limba latină) -, cu care cântă gothic rock. Nu-şi aminteşte cum a ales numele formaţiei, dar ştie clar că, împreună cu cei cinci oameni care îi sunt alături, a ajuns la formula perfectă. Inopia se pregăteşte să intre în studio, să scoată un demo în vară şi apoi să plece într-un miniturneu prin ţară.
„Vrem să repetăm mult, să fim siguri că atunci când ieşim în faţa publicului suntem foarte pregătiţi să dăm tot ce avem.“ Dacă-l întrebi, îţi spune că ascultă „muzică bună“ - de la ţigănească până la cel mai „scârbos metal“. Îi place tot, de la Led Zeppelin încoace, dar nu se complică să enumere formaţii şi genuri. Nu se complică nici cu nopţile pierdute la concerte şi, de cele mai multe ori, se mulţumeşte cu înregistrări. Salex, 20 de ani: "Sunt Salex Iatma. M-am născut pe 5 mai 1988, în Buftea, într-o familie de ţigani lăutari. Cu asta mă identific. Nu cu Alexandru Matei."