Atât câștigul salarial mediu brut, cât și cel mediu net, au scăzut în luna mai a acestui an, comparativ cu luna aprilie. Câștigul mediu brut a fost de 6,385 de lei, adică cu 85 de lei mai puțin, în timp ce câștigul mediu net a fost de 3.928, în scădere cu 39 lei.
Cel mai mari câștiguri salariale s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice, cu 9.178 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, cu 2.120 lei, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică.
Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%.
În luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici, precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Domeniile cu cele mai mari scăderi salariale
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracția cărbunelui superior și inferior, cu 19,2%, în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, cu 17,8%, respectiv cu 15,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.
Totodată, scăderi între 6,5% şi 11% s-au înregistrat în telecomunicaţii, intermedieri financiare, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.
Scăderi între 3% şi 6% s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, industria metalurgică, alte activităţi extractive, fabricarea băuturilor, activităţi de poştă şi de curier, tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare.
Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale
Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2022 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale, precum primele anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, cu 26,6%, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 15,4%, în tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, transporturi aeriene, cu valori între 2% şi 5%.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna aprilie, în principal ca urmare a acordării tichetelor de vacanţă. În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă, -1%, potrivit digi24.