Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.813 lei în luna august 2015, în scădere cu 36 de lei, respectiv 1,9%, faţă de luna precedent. În luna menționată, salariile medii au fost în creștere cu 7,7% comparativ cu august 2014, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.781 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.069 lei).
În luna august 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna iulie 2015, iar scăderile au fost determinate de acordarea în luna iulie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri.
Scăderi de salarii în industria auto
Totodată, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale) ori de angajarea de salariaţi cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor cu 12,6% şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice cu 11,8%.
Scăderi între 6% şi 9% s-au înregistrat în august în fabricarea produselor textile, alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, alte activităţi industriale n.c.a., captarea, tratarea şi distribuţia apei.
Creșteri de salarii în industria extractivă
În august, creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte).
Potrivit datelor INS, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în luna august, comparativ cu iulie, în extracţia cărbunelui superior şi inferior cu 7,6% şi în extracţia minereurilor metalifere cu 4,6%.
Creşteri între 1,5% şi 3,5% au mai fost înregistrate în activităţi de editare, transporturi pe apă, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţie publică (0,5%), învăţământ, sănătate şi asistenţă socială (0,3%).
Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,8%. Indicele câştigului salarial real a fost de 98,6% pentru luna august 2015 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 138,1%, cu 2,0 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2015.