În ultimii 25 de ani, am avut „n” reforme ale educației. Implicit compari marota reformelor cu cea a licitației pentru manualele digitale din 2014. Și reformași licitația a fost contestată și răscontestată și nici până acum nu s-a ajuns la un rezultat definitiv. Și BAC-ul nu-l iau nci jumătate din absolvenți....
Rezultatul contestațiilor nesfârșite la licitațiile cu manuale digitale, care au dus la începerea anului școlar fără manuale, la tipărirea manualelor vechi pentru doar câteva săptămâni și la admiterea pe lista câștigătoarelor a unor manuale mai scumpe e ca și reforma necontenită, confuză și inutilă a educației. Aceasta devine din ce în ce mai scumpă, dar și din ce în ce mai confuză. Parcă cei ce acum peste 35 de ani își aduc aminte că au fost educați bine cu costuri infinit mai mici. Oricum, va urma o nouă licitație pentru această marotă, „manualele digitale”, în care editurile puse pe scandal vor avea iarăși ocazia să arate lumii de ce sunt în stare educatorii națiunii. Ca să nu vorbim de conținutul cărților școlărești: cu cât editura e mai nemulțumită, cu atât prețul este mai mare, iar manualele mai proaste. Profesorii știu bine și părinții și mai bine! Din acest punct de vedere, editurile au adoptat tactica din politică: dacă tot nu faci nimic bun, măcar să faci gălăgie multă, procese, contestații și să te plângi peste tot că ceilalți care au câștigat au fraudat și sunt vinovații de serviciu.
Șantajul contestațiilor
Ceea ce nu a reușit nicio reformă a învățământului este să reformeze cartelurile editurilor care tipăresc manuale și care s-au trezit pentru prima oară depășite de situație prin apariția manualelor digitale, după ce au tipărit ani de zile aceleași pe baza acelorași metode prăfuite de învățare. Depășite informațional, editurile respective au adoptat tactica victimizării care le-a și reușit. Decidenții, speriați de amploarea scandalului, au dat înapoi și au acceptat să introducă pe lista câștigătorilor edituri al căror singur merit a constat în faptul că au provocat haos la început de an școlar. Bazate pe succesul dovedit al diatribelor publice ca modalitate de influențare a licitațiilor, este de așteptat ca și următoarea licitație pentru manuale să se desfășoare în aceeași parametri: perdanții să ocupe piața publică a acuzațiilor până ce li se recunosc meritele. Iar acest sistem de șantaj nu va fi schimbat nici de această nouă reformă promisă din educație, nici de vreo alta.