Sacrificiu pe altarul cursei nucleare. Dornic să aibă întâietatea în cursa nuclerară, maistrul de abataj Hrusciov face la fel ca seminaristul Stalin: calcă pe cadavre
Evenimentul Istoric a acordat o atenție deosebită atât studiului cursei cosmice cât și cursei înarmărilor. În cel mai nou număr, 80, al Evenimentului Istoric, disponibil la chioșcurile de ziare sau prin comandă fără taxe de livrare sau de pe edituradecarte.ro. Evenimentul Istoric are emisiuni de tip podcast pe Canalul de Youtube. Evenimentul Istoric Orice comandă de pe edituradecarte.ro care include una din revistele Evenimentul Istoric sau Capital are taxe de livrare 0.
Sacrificiu: cine a fost mareșalul Nedelin?
Se știe că la 30 ianuarie 1934, un balon cu hidrogen este lansat din ordinul lui Stalin pentru a ajunge în stratosferă. Cei trei membri ai echipajului Fedosenko, Vasenko, Usîskin mor deoarece nacela nepresurizată se dezintegrează la altitudinea stratosferică. Mor oameni, dar URSS atinsese științific stratosfera. Când vorbești de un succes sovietic, este obligatoriu să vorbești în primul rând de sacrificiu. Eroismul, știința, priceperea, patriotismul vin abia după aceea. Orice succes obținut cu sacrificiu a fost bine valorificat de mașinăria de propagandă sovietică.
Mareșalul Mitrofan Ivanovici Nedelin s-a născut pe 27 octombrie/9 noiembrie 1902 la Voronej în Rusia Țaristă. Evident, la 18 ani în 1920 devine voluntar al nou createi Armate Roșii. Se specializează pe Artilerie și va deveni erou al tuturor conflictelor sovietice inclusiv a doua conflagrație mondială. Ajunge la gradul de mareșal al Uniunii Sovietice, primind Steaua de Aur a Ordinului Erou al Uniunii Sovietice. Devine șeful Trupelor de Artilerie ale URSS.
Sacrificiu: Mareșalul Nedelin - șeful Programului ICBM destinat cursei spațiale și atomice cade la datorie
Știut pentru capacitatea sa de sacrificiu, Mareșalul Nedelin a primit ultimul său camandament la 8 mai 1959. Sarcina sa principală era să dezvolte principala armă balistică intercontinentală R 16. Principalul poligon de testare era Cosmodromul din Kazahstanul sovietic de la Baikonur.
Progresele din anul 1960 ajunseră, evident, la urechile numărului 1 de la Kremlin Nikita Sergheevici Hrusciov. Acesta efectuase în 1959 o vizită în SUA și declarase că sovieticii pregătesc rachete intercontinentale așa cum fac americanii hot-dog, atunci când a fost să viziteze tonetele de unde americanii luau deliciosul fel de mâncare. Fiul lui Hrusciov, inginer rachetist de formație, l-ar fi întrebat de ce a spus asta, iar bătrânul lui tată, maistru de abataj și lăcătuș mecanic i-a spus-o cu aerul maistrului uns cu toate alifiile: „fiule, trebuie să-i facem să creadă asta ca să se teamă de noi”. Fiul lui Hrusciov, ajuns să trăiască în America va aminti episodul în Memoriile lui.
Pe 23 octombrie 1960, racheta R 16 grea de 14 tone, 30 metri lungime și 3 metri diametru era în silozul de lansare. Hrusciov voia să celebreze 43 de ani de la Revoluția din Octombrie pe 7 noiembrie. De aceea, pe 24 octombrie, s-a lansat oficial testul rachetei. Un releu s-a defectat și a fost înlocuit rapid. Mareșalul Nedelin a presat tehnicienii să acționeze repede pentru că se întârziase lansarea și cei de la Moscova urmăreau la radio momentul. Releul respectiv ar fi aprins combustibilul din treapta a doua a motorului, ca urmare a unui scurtcircuit. Evident, flacăra a ajuns la combustibilul nears al treptei 1 și de aici, s-a produs o explozie care a pulverizat totul. Mareșalul Nedelin a murit. A fost un om de sacrificiu.
Epilog. Când fumatul nu dăunează atât de grav sănătății....sau dăunează totuși...
Presa occidentală a dezvăluit adevărul prin spionii CIA din URSS. Muriseră aproape 120 oameni, mulți oameni de știință sovietici implicați în proiect. KGB spusese că Nedelin a murit într-un accident de avion. Totuși, adjuntul proiectantului, peste 50 ingineri și mai mulți oficiali au fost pulverizați, alături de Nedelin. Mihail Yangel, proiectantul șef ieșise la o țigară în spatele unui buncăr. Așa a scăpat cu arsuri.
Hrusciov l-a trimis pe omul lui de încredere Leonid Ilici Brejnev la 25 octombrie 1960. Acesta a spus că nu vor fi procese și nu vor fi vinovați. Se vor analiza cauzele obiective. Totuși, I.A. Doroshenko a fost atunci găsit vinovat. Hrusciov l-ar fi întrebat pe Yangel despre cum a scăpat. A spus, tremurând ca varga: „am ieșit la o țigară”! Moartea l-a găsit și pe el, la câteva luni de la producerea accidentului. Oficial, a suferit un atac de cord....cel mai probabil, din cauza fumatului...
La anchetă, din bietul Mitrofan Ivanovici Nedelin nu s-au mai găsit decât ceasul său, un epolet de mareșal sovietic și steaua de aur pe jumătate topită din Ordinul de Erou al Uniunii Sovietice. Sovieticii, spunea Brejnev, ca om de încredere al lui Hrusciov trebuiau „să-i dea bătaie” cu testele... La numai 2 ani, pe 14 octombrie 1962, se declanșa Criza Rachetelor sovietice din Cuba. Atunci, avioane U2 americane au depistat silozuri cu rachete intercontinentale în Cuba, situată nu departe de Florida. Distanța aproximativă e cam la fel ca distanța Sevastopol-Constanța.