Sabina Fati renunţă la cumpărarea revistei Academia Caţavencu

Jurnalista de la România Liberă care a participat la prima licitaţie pentru brandul Academia Caţavencu, desfăşurată săptămâna trecută, a anunţat că nu se va prezenta şi la a doua licitaţie.

"Nu merg mai departe, am anunţat deja", a spus Sabina Fati pentru EVZ. A doua licitaţie va avea loc peste două săptămâni.

"Anunţurile pentru noua licitaţie vor fi publicate începând de luni. Licitaţia va avea loc pe 14 iunie", ne-a spus Alina Alexandru, reprezentantă a lichidatorului judiciar din acest caz, General Group Expert. Buşcu nu a strâns suma licitată

Câştigător al primei licitaţii fusese declarat directorul editorial al Academiei Caţavencu, Doru Buşcu, care a oferit suma de 1,6 milioane de dolari pentru brandul Caţavencu. Atunci, Buşcu a licitat alături de Radu Şoldănescu, un avocat care a reprezentat-o pe Sabina Fati. Jurnalista reprezentat, se pare, interesele omului de afaceri Dan Grigore Adamescu.

Buşcu a anunţat ieri că nu poate plăti această sumă. Din cauză că nu şi-a respectat angajamentul, Buşcu a pierdut garanţia pe care o depusese înainte de licitaţie, de 45.000 de euro.

Brandul Academia Caţavencu este scos la vânzare după falimentul companiei Caţavencu S.A. Revista apare în continuare.