Liderii vestici se îndreaptă spre un nou dezacord în ceea ce privește politica față de Turcia. Chiar dacă președintele Erdoğan a subliniat că "vedem viitorul nostru în Europa" și că există "o colaborare strategică" cu SUA, demonstrând dorința de a deschide o nouă pagină, pe frontul vestic se mențin incertitudinea și diferența de păreri.

Sunt dezbătute propuneri privind presiuni și sancțiuni, împreună cu recomandările referitoare la stabilirea colaborării într-un nou cadru.

Evoluțiile din decembrie vor da primele semnale privind acest subiect.

În timp ce prinde formă administrația Biden, lumea se întreabă dacă Washington-ul va aplica sancțiunile prevăzute de actul CAATSA, în legătură cu /sistemele de rachetă rusești/ S-400 și care va fi conținutul acestor sancțiuni.

Sunt unii care spun că Trump se mulțumește să treacă timpul cu sancțiuni lejere. Sunt alții care afirmă că dacă dosarul îi rămâne lui Biden, el nu va dori să tensioneze încă de la început relațiile cu Ankara. În același timp, Franța face presiuni pentru impunerea de sancțiuni Turciei la summitul UE din 10-11 decembrie. Pe de altă parte, există comentarii că Berlinul a dorit să transmită un mesaj Ankarei când nava germană Hamburg a interceptat și a controlat un vas comercial sub pavilion turcesc.

Din vremea celui de al doilea mandat al lui Obama, liderii europeni nu au reușit să genereze politici funcționale legat de ce fel de angajament este necesar în privința noii Turcii conduse de Erdoğan.

Pe fundalul acestui insucces se află activismul și determinarea afișate de Turcia pentru a-și asigura interesele naționale, în conformitate cu noile echilibre geopolitice.

De fapt, au încercat mai multe scheme rămase din vremurile de demult și nu au avut succes.

Atitudinea adoptată de liderii vestici în privința tentativei de lovitură de stat din 15 iulie și ajutorul pe care l-au acordat organizației PKK-YPG au fost teme care au afectate încrederea dintre Turcia și alianța vestică.

Tensiunile referitoare la Mediterana de est, Libia și Cipru se mențin atât la masa negocierilor, cât și pe teren. Franța face presiuni asupra Uniunii Europene în legătură cu solicitările maximaliste ale Greciei și Ciprului de sud.

Trebuie văzut că posibilele sancțiuni ar afecta interesele naționale ale țărilor membre UE, inclusiv Germania. Trebuie ascultate recomandările Ankarei privind transformarea Mediteranei de est într-un spațiu al păcii și cooperării.

Există o greșeală fundamentală în legătură cu Turcia căreia pot să îi cadă victime capitalele vestice. Este vorba de posibilitatea ca țările UE să folosească drept un instrument de presiune asupra Turciei intenția administrației Biden de a restaura alianța transatlantică. Este posibil ca blocul SUA-UE să încerce să asedieze Ankara atacând economia Turciei. Această abordare considerată o așteptare dinspre Biden a unor miniștri din Europa de vest reprezintă cea mai mare greșeală a alianței vestice. Sper că lumea își va aminti de declarația lui Biden, privind "îndepărtarea de la putere a lui Erdoğan' prin mijloace democratice, sprijinind opoziția".

Noile realități geopolitice ale lumii impun un nou angajament față de Turcia, bazat pe "mutualizarea intereselor".

Administrația Biden are de gestionat procese dificile în dosarele Europa, China și Rusia. Nu este ușor să împrejmuiești China și Rusia cu o "platformă a democrației". Beijingul a demonstrat că este pregătit pentru acest lucru la reuniunea ASEAN.

În plus, este imposibil ca administrația Biden să ignore factorul Turcia când reevaluează interesele geopolitice ale SUA. În dosare precum Europa, NATO, Africa, Mediterana, Orientul Mijlociu, Rusia, Caucaz, Caspica, Golful /Persic/ sau chiar China. Turcia nu se mai află în același loc în care era când Obama a predat mandatul. Este un partener foarte valoros pentru alianța vestică, având un rol important în numeroase crize. Noul angajament trebuie să aibă în vedere această realitate. (Rador)