Banca Mondială a făcut un anunţ extrem de important în ceea ce priveşte economia României.
Celebra instituţie financiară a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României, la 3,9% în 2016 şi 4,1% pentru 2017.
Astfel, Banca Mondială (BM) s-a aliniat estimărilor anunţate de alte instituţii internaţionale, precum Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Conform datelor pe care le conţine raportul bianual World Economic Prospects, BM a majorat şi estimarea privind avansul PIB pentru anul trecut, la 3,6%.
Prognozele anterioare indicau un avans economic de 3% pentru anul 2015, de 3,2% pentru 2016 şi de 3,5% pentru 2017.
Instituţia a avansat chiar şi o estimare pentru 2018, în care se preconizează că economia României va creşte cu 4%.
Guvernul României estimează pentru 2016 o creştere economică de aproape 4%.
În ciuda problemelor pe care le au economiile emergente, avansul PIB ar trebui să se accelereze uşor, de la 2,4% anul trecut la 2,9% în acest an.
“Activitatea economică şi balanţele comerciale din această regiune vor beneficia de recuperarea din zona euro, unde PIB este estimat să crească în medie cu 1,7% în 2016-2017, susţinut de politicile monetare ale Băncii Centrale Europene. În plus, unele ţări primesc sprijin pentru investiţii din partea fondurilor structurale şi de investiţii europene. Estimările noastre sugerează că şocurile privind creşterea economică a Turciei au impact redus şi în cea mai mare parte asupra ţărilor din regiune. O reducere cu un punct procentual a creşterii economice a Turciei taie avansul economic al altor ţări din Europa şi Asia Centrală în medie cu 0,1 puncte procentuale pentru o perioadă de doi ani. Impactul estimat este mai mare în Bulgaria şi România, unde o creştere a PIB al Turciei mai mică cu un punct procentual reduce ratele de creştere cu 0,5%, respectiv 0,2%, pe o perioadă de doi ani”, se transmite în raportul Băncii Mondiale.