S-au inventat ecranele flexibile, cele pliabile sunt pe drum

Cercetătorii au creat ecrane TV flexibile care ar putea duce la computere pliabile, informează The Telegraph.

Noul computer va putea fi împăturit şi pus în buzunar.

Ecranele flexibile, de numai un milimetru grosime, ar putea fi folosite pentru televizoare, computere, precum şi pentru dezvoltarea unei tehnologii care pentru realizarea unui ziar electronic care le-ar permite cititorilor să primească ştirile zilnice pe acest dispozitiv.

Conceptul ecranului flexibil le aparţine cercetătorilor de la Sony şi de la Institutul Max Planck din Germania.

"Ecranele TV rigide, laptop-urile voluminoase şi posterele cu imagine statică vor deveni de domeniul trecutului", au spus ei, citaţi de The Telegraph.

Ecranul realizat din material organic, este flexibil şi transparent. Are, de asemena, un cost energetic foarte scăzut, iar unghiul de vizualizare este aproape nelimitat.

Ele nu necesită lumină din spate, iar timpul de răspuns este de 10 ori mai rapid decât la LCD-uri, ceea ce duce la mişcări ultra-fine, fără înţeţoşarea imaginii.

Prin folosirea mai multor straturi suprapuse, ecranele ar putea obţine chiar efecte 3D.

Încercările anterioare de a realiza ecrane flexibile au fost împiedicate de probleme de mărime şi rezoluţie. Iar imaginea era şi ea afectată atunci când ecranul era împăturit.

Imagini care se mişcă pe postere sau cutii de cereale cu imagini vorbitoare nu sunt departe, arată The Telegraph.

"Practic, nu există limitări de mărime, iar ecranele ar putea fi produse relativ uşor şi ieftin, faţă de cele de astăzi", au spus cercetătorii pentru Journal of Physics, citaţi de The Telegraph.

În 2006, Sony a prezentat o altă versiune a acestei lucrări, dar probleme tehnice, mecanice şi de design i-au împiedicat să producă modelul în masă, pentru a fi comercializat.