S-au gasit gaze naturale la doi pasi de Romania

Compania canadiana Falcon Oil&Gas Ltd. a descoperit in Ungaria un zacamant de gaze naturale situat in regiunea Mako, aflata langa granita cu Romania.

Evaluatorul independent Ian Howrie spune ca respectivul zacamant contine pana la 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Asta ar insemna ca rezervele din regiunea Mako reprezinta jumatate din productia anuala a Petrom, unul dintre cei doi mari jucatori de pe piata autohtona a gazelor naturale. Mako este o localitate situata la numai cativa kilometri de orasul Nadlac.

In bazinul Nadlac, dreptul de exploatare a resurselor il detine o companie cu capital canadian, Carpathian Energy Companie Petrolifera. Perimetrul a apartinut companiei Petrom, dar aceasta l-a cedat inainte de privatizare pe considerentul ca rezervele nu mai sunt tentante. Specialistii romani si nord-americani ai Carpathian Energy au constatat ca doar 10% din rezerve au fost epuizate. Zilele trecute, compania canadiana a anuntat ca putul numarul trei din bazinul Nadlac este pregatit pentru productie. 

Nicio licitatie pana in 2008

Potrivit informatiilor prezentate de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM), terenurile situate la frontiera cu Ungaria sunt concesionate aproape in intregime unei singure societati, si anume Petrom. Acest drept expira in 2008, perioada in care nu se pot scoate la licitatie terenuri pentru exploatare de resurse petrolifere sau de gaze naturale. In 2008, daca o companie considera ca pe unul dintre perimetrele situate langa granita cu Ungaria se pot extrage gaze naturale, ANRM scoate respectivul teren la licitatie pentru acordarea dreptului de concesiune.

Cine produce in Romania

Pe piata romaneasca a productiei de gaze naturale sunt doi mari jucatori: Petrom, companie controlata de OMV, si Romgaz, aflata in proprietatea statului roman. In ultimii ani, si-au facut aparitia si alte societati, cu capital strain. Una dintre acestea este Amromco, companie cu capital american. Aceasta exploateaza in nume propriu sau este asociata cu Romgaz.

De asemenea, compania germana Wintershall a anuntat, nu de mult, ca a descoperit rezerve de gaze naturale in regiunea Sighisoara. Canadienii de la Falcon extrag in zona Vaii Jiului, iar britanicii de la Aurelian Oil&Gas detin patru perimetre in zona Modovei. 

Prognoza

Mai avem rezerve 15 ani

Anul trecut, Ministerul Economiei si Comertului (MEC) a anuntat ca rezervele de gaze naturale ale Romaniei sunt de 184,9 miliarde de metri cubi. Daca se pastreaza nivelul productiei din 2005, peste 12,5 miliarde de metri cubi, Romania isi va epuiza rezervele de gaze naturale in maximum 15 ani. 40% din gazul consumat de romani este importat din Rusia. Interesant este faptul ca in 1986, productia totala a Romaniei a fost de doua ori mai mare decat productia si importul de gaze din 2005. Prognozele arata ca dependenta de gazul rusesc va creste in 20 de ani de la 40% la 70%, in conditiile in care consumul nu va creste spectaculos.