Cu o zi mai devreme decât data anunţată, elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au aflat la ce liceu au intrat.
Absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut EVALUAREA NAȚIONALĂ 2014 pot afla de pe EDU.RO la ce liceu au fost repartizaţi.
După ce vor afla la ce liceu vor merge în următorii patru ani, elevii îşi pot depune dosarele de înscriere în perioada 17-25 iulie. A doua etapă a admiterii la liceu 2014 începe pe 17 iulie.
Începând din 2014, în calcularea mediei de admitere în liceu, media de la evaluarea naţională va reprezenta 75 la sută, faţă de 50 la sută în anii trecuţi, scăzând astfel la 25 la sută ponderea notelor din ciclul gimnazial.
Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care se susţin probe de aptitudini, a celor care solicită înscrierea în învăţământul special şi a celor care candidează pe locurile speciale pentru romi), se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv şi în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.