Sala de bal a Palatului Baroc din Timişoara a fost inaugurată, aseară, cu o recepţie oficială dată cu ocazia Zilei Naţionale. Timp de trei ani, specialiştii în domeniu au restaurat "Sala Barocă" pentru a-i readuce de acum două secole.
"Sala barocă" a fost renovată în conformitate cu originalul, experţi restauratori având drept model câteva fotografii vechi, alb-negru, şi nişte desene pe hârtii distruse de vreme. Şantierul a început în urmă cu trei ani, după ce Muzeul de Artă din Timişoara a fost deschis publicului cu câteva colecţii permanente şi altele sezoniere. Pentru acest lucru s-au investit peste 330.000 de lei, finanţare asigurată de Consiliul Judeţean Timiş. Lucrări "cu patină" Restauratorii nu au pus niciun element nou de arhitectură în "Sala barocă" şi au păstrat până şi lambriurile din lemn, care leagă, cromatic, elementele sălii. Butaforia tavanului a fost şi ea refăcută identic după cea originală, de către artistul restaurator Camelia Crişan. Vasile Gherman, directorul firmei care a executat lucrările de reamenajare a sălii, explică faptul că întreaga renovare s-a vrut a fi una "cu patină", cu pictură ce imită pielea de Cordoba, lambriuri şi balcoane de epocă, la fel ca şi alveolele de la ferestre. În "Sala barocă" au cântat Franz Liszt şi Johannes Brahms. Conducerea Muzeului de Artă vrea să refacă, cu această încăpere, atmosfera specială de odinioară. "Mall-ul este catedrală poşetelor, aici va fi catedrală ochilor şi urechilor. În această sală au cântat Liszt, Brahms, aici vom inaugura, pe 4 decembrie, expoziţia Margaretei Sterian. Vrem să aducem şi un pian aici", a declarat Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă.
Palat construit în secolul XVIII
Palatul Baroc din Timişoara datează din 1733 şi iniţial a adăpostit Oficiul Minier, apoi Casieria Militară. La mijlocul secolului al XIX-lea aici s-a găsit sediul Comitatului Timiş, iar ulterior s-a instalat conducerea Voivodinei sârbeşti şi Banatul timişan. După Primul Război Mondial în locul Muzeului de Artă a funcţionat Prefectura judeţului Timiş -Torontal. Între 1944 şi 1958, imobilul somptuos din Piaţa Unirii a găzduit comandamentul trupelor sovietice staţionate în oraş, apoi, pentru scurt timp a fost sediul Institutului Agronomic.