S-a lansat harta reciclării pentru Bucureşti şi Ploieşti

Asociaţia ViitorPlus a demarat, astăzi, alături de GDF SUEZ Energy, proiectul pilot „Valea Teleajenului - ECOmunitatea ta!”, care vizează educarea localnicilor din zona Măneciu-Cheia, care apoi să se implice în acţiuni de curăţare a regiunii.

Aceasta este prima etapă a unui proiect pe care asociaţia îl vrea extins la nivel naţional şi prin care îşi propune să rezolve problemele de mediu stringente din România, şi anume colectarea selectivă a deşeurilor şi curăţarea zonelor de agrement. În ce constă proiectul pilot:

  • educarea, informarea şi sensibilizarea locuitorilor din zona Valea Teleajenului şi a turiştilor privind necesitatea colectării deşeurilor în spaţiile special amenajate în vederea reciclării şi păstrării curăţeniei; în acest sens, în luna aprilie, 1000 de elevi din zona respectivă -reprezentând peste 60% din elevii care studiază în Măneciu- au participat la sesiuni educaţionale privind aceste aspecte;
  • lansarea şi distribuirea Hărţii Reciclării în varianta tipărită şi on-line– un instrument inedit şi util care vine în întâmpinarea nevoilor de informare a populaţiei cu privire la centrele de colectare a deşeurilor din zonele oraşelor Bucureşti şi Ploieşti;
  • acţiunea de igienizare a a zonelor de agrement de pe Valea Teleajenului din data de 11 iunie.

Astăzi, ViitorPlus a lansat şi o hartă electronică a reciclării, un instrument practic şi util locuitorilor şi turiştilor din oraşele Bucureşti si Ploieşti. O dată la şase luni, adresele punctelor de colectare indicate pe Harta Reciclării vor fi verificate pe teren, complet sau prin sondaj. România colectează anual doar 1% din deşeuri în vederea reciclării acestora, în condiţiile în care ţinta ţărilor membre ale Uniunii Europene este de a recicla 50% din deşeurile menajere până în 2020 .