Florinel Coman ar putea fi direcționat de Manchester City către Sporting Lisabona, club care colaborează cu „cetățenii”
Știrea conform căreia Florinel Coman este dorit de Manchester City, campioana Angliei, este adevărată doar pe jumătate. Într-adevăr, mijlocașul celor de la FCSB se află în atenția scouterilor „cetățenilor”, la fel ca alte câteva sute de fotbaliști din lume, dar deocamdată, șansele ca internaționalul „tircolor” să ajungă la trupa lui Pep Guardiola sunt infime.
Gigi Becali a declarat că City ar vrea să-l direcționeze pe Coman către Sporting Lisabona sau FC Porto. Foarte probabil este vorba despre primul club, care a semnat un acord de colaborare cu City. În acest caz, românul ar putea ajunge cândva la Manchester, dacă se va impune în tricoul „alb-verzilor”.
„Au fost niște discuții cu niște oameni pentru Coman. Era vorba ca Florinel Coman să fie cumpărat de un club deținut de City. Să fie luat prin acel club. Era vorba de o echipă din Portugalia, Sporting sau Porto. Nu mai știu sigur. Eu am cerut atunci 20 de milioane de euro. Acum vreau 30. Așa cresc eu prețul. Dacă mai dă două goluri la echipa națională, cer 50 de milioane.
Florinel Coman are 21 de ani și va crește mult. Va costa 200 de milioane în doi ani. Acum vreau 30 de milioane și 30% dintr-un viitor transfer”, a spus Becali pentru gsp.ro.