S-a întâmplat în America: Pilotul unui avion blocat la sol şi-a cinstit pasagerii cu pizza

Pilotul unei companii aeriene americane le-a oferit celor 160 de pasageri ai săi pizza ca să îşi ceară scuze pentru întârzierea avionului, ce a rămas blocat la sol din cauza timpului nefavorabil, transmite AFP.

Potrivit presei americane, avionul decolase de la Washington spre Denver, în statul Colorado, dar a fost nevoit să aterizeze la Cheyenne aşteptând ca vremea să se amelioreze la destinaţie.

"Era luni, în jurul orei 22.30, când unul din piloţii companiei Frontier Airlines a sunat pentru a face o comandă. Pilotul intenţiona să le ofere de mâncare tuturor pasagerilor şi membrilor echipajului şi a comandat 35 de pizze", a povestit Andy Ritchie, patronul unei pizzerii din lanţul Domino's pizza. El a confirmat că pilotul a plătit cu cardul.

Andy Ritchie şi doi angajaţi s-au pus pe treabă şi s-au dus la aeroport, iar băiatul de la livrări "a fost escortat până la avion unde personalul de bord a primit pizzele".