S-a infectat cu Coronavirus și s-a sinucis. Povestea unei femei din Chișinău

O femeie în vârstă de 48 de ani sinucis după ce a fost internată la spital, aceasta fiind testată pozitiv pentru Covid-19.

Femeia a mers la toaletă însoţită de un angajat al spitalului şi a stat acolo în jur de 10 minute. Văzând că nu mai iese din baie, angajaţii au forţat uşa, dar era prea târziu. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

Femeia era internată din 3 iulie, fiind confirmată pozitiv la COVID-19, iar după aproape două săptămâni de tratament urma să fie externată. Nimeni nu-şi poate explica de ce a recurs la un asemenea gest, mai ales că starea sa de sănătate era una bună.

„Era stabilă şi renghenologic şi din punct de vedere hemodinamic, cu saturaţie de oxygen de 98%. Urma sâmbătă să i se ia testul la COVID-19 şi în cazul în care era negativ doamna putea merge acasă”, a spus şefa Secţiei Gastrologie, Veronica Ţugulschi.

„Pacienţii prezintă stări depresive destul de pronunţate. Au diferite halucinaţii şi foarte des se întâlneşte lucrul acesta, mai ales pe parcursul nopţii. Pacienţii cu COVID-19 în ultimul timp tot mai mulţi şi mai mulţi, în afară de afectarea pulmonară gravă care se întâmplă are loc şi afectarea sistemului nervos central”, a menţionat Veronica Ţugulschi.

Poliţia a iniţiat o anchetă penală, iar medicii legişti urmează să stabilească exact cauza decesului femeii.

„Este vorba de o pacientă care a fost internată pe 3 iulie cu diagnosticul confirmat de COVID-19, în vărstă de 48 de ani. Aceasta avea pneumonie. Ieri a fost efectuat examenul radiologic și examenul biochimic. Medicii au constat o amelioare vădită a stării de sănătate. Aceasta se simțea foarte bine.

Saturația de oxigen în sânge era de 98. Pe parcursul nopții s-a întâmplat la dumneaei ceva din punct de vedere neurologic. În jurul orei 03:00, aceasta ar fi intrat în camera de baie, unde s-ar fi strangulat cu furtunul de la duș. Mai târziu, asistenta medicală împreună cu medicul de gardă au intrat în salonul în care era doamna internată, au găsit corpul neînsuflețit.

Imediat a fost chemată poliția”, a mai declarat șefa Unitate de primiri urgente din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, conform ZDG.md.