În viitor, doctorii vor putea depista cancerul în stare incipientă mult mai uşor, injectând în organism o proteină prezentă în vasele de sânge adiacente ţesutului tumoral, potrivit cercetătorilor de la Şcoala de Medicină Mount Sinai, din New York.
Această proteină, îmbogăţită cu particule din aur, permite vizualizarea tumorilor la radiografie şi astfel, tratate din timp.
Proteina-minune, numită receptor FSH, este prezentă în celulele vaseleor de sânge care hrănesc ţesutul canceros. În cadrul studiului au fost examinate 11 tipuri de ţesuturi canceroase, provenit de la 1.300 de pacienţi cu cancer de ovare, prostată, sân, colon, plămâni şi rinichi, în care a fost confirmată prezenţa acestei proteine, al cărei efect a fost ulterior testat pe şoareci.
"Vasele de sânge din tumori sunt un factor-cheie în lupta cu cancerul, pentru că ele hrănesc tumora şi o ajută să se dezvolte. Deşi nu cunoaştem concret mecanismul prin care proteina indică tumora, o posibilitate ar fi tocmai această nevoie a cancerului de a creşte, de a evolua", explică Radu Aurelian, medic român stabilit în SUA care a lucrat la acestă cercetare.