Dacă Punctul G al femeilor a făcut vâlvă atâţia ani, fiind controversată existenţa lui, acum după ce zilele trecute a fost demonstrat ştiinţific existenţa sa, a venit rândul să dezbate potenţialul Punct G al bărbaţilor.
Specialiştii consultaţi de către cei de la Intimate Medicine susţin că şi bărbaţii au un Punct G numai al lor. Ba mai mult, ei oferă şi un mic ghid al utilizării acestuia pentru a obţine plăcere maximă. Ipoteza de la care pleacă specialiştii este aceea că masajul acestui Punct G masculin reprezintă primul pas spre aventură în viaţa sexuală a cuplurilor cu vechime care au nevoie de ceva sare şi piper pentru a revigora atmosfera în dormitor. Doar un cuplu cu vechime poate pleca în căutarea acestui punct, nu de alta dar puţine partenere sunt dispuse prea curând de la începutul unei relaţii să atingă zona apropiată de anusul bărbatului. Punctul G al bărbatului se află undeva între testicule şi anus. Specialiştii recomandă masarea respectivei zone, la început mai încet, fără o presiune prea mare. Masajul poate fi făcut de parteneră dar este important să îi comunicaţi tot ceea ce simţiţi. Este posibil ca senzaţiile să nu fie plăcute pentru toată lumea. Este recomandată utilizarea de lubrifiant în timpul masajului pentru o plăcere sporită. Mişcările trebuie să fie circulare iar presiunea poate creşte treptat. Masajul intensifică plăcerea datorită întăririi contracţiilor şi pulsaţiilor uretrei. Foarte important este ca masajul să fie făcut cu multă atenţie pentru a nu provoca răni sau dureri. Sursă: Intimate Medicine CITIȚI ȘI:
- PARADOXAL. Femeile depresive au parte de mai mult sex de calitate
- 8 lucruri despre penis de care habar n-aveai
- 5 poziții sexuale pe care trebuie neaparat să le încerci
- 10 secrete în materie de sex pe care bărbații nu le recunosc
- DELICIU SEXUAL. 5 metode de a atinge orgasmul simultan cu partenerul