Un medicament indicat în tratarea maladiei Parkinson ar putea favoriza, printre altele, creșterea nivelului de empatie și chiar apariția generozității la persoanele care îl utilizează, arată rezultatele unui studiu inițiat de cercetători ai Universității din California.
Ar putea un simplu medicament să transforme o persoană egoistă și individualistă într-un bun samaritean, preocupat de binele aproapelui? Echipa de savanți susține că tolcapon, o pastilă folosită deja în tratarea maladiei Parkinson, ar putea, de asemenea, să provoace apariția unor sentimente de compasiune și gentilețe. Acest medicament ar acționa asupra cortexului prefrontal, zonă din creier responsabilă, printre altele, cu „cogniția socială”, adică felul în care stabilim raporturile cu semenii, felul în care ne gândim la alți oameni.
Pe parcursul testelor, subiecții au primit fie un medicament placebo, fie o pastilă de tolcapon, fiind apoi invitați să participe la un joc simplu care consta în împărțirea unei sume de bani între ei și o persoană necunoscută. S-a constatat că subiecții care au primit tolcapon au recurs la o împărțire mai echitabilă a sumei decât cei care primiseră medicamentul placebo.
Cercetătorii au concluzionat că pastila de tolcapon a crescut nivelul dopaminei în cortexul prefrontal, influențând direct comportamentul social al subiecților, ipoteză destul de înspăimântătoare pentru că ridică semne de întrebare asupra noțiunii de liber arbitru și chiar asupra naturii personalității noastre.
”Gândim adesea că simțul echității este o caracteristică stabilă a caracterului nostru. Cercetarea noastră nu respinge acest lucru, ci demonstrează că acest element al personalității poate fi afectat prin manipularea unor procese neurochimice specifice”, a precizat unul dintre inițiatorii acest studiu, dr Ming Hsu, de la Universitatea din California.