Chiar dacă nu ştiu să vorbească, ori să meargă, bebeluşii cunosc legile elementare ale fizicii: gravitaţia şi diferenţa dintre lichide şi solide.
Un studiu realizat la Universitatea din Missouri arată că fiecare dintre noi are, chiar din prima zi de viaţă, cunoştinţe despre gravitaţie, ori despre diferenţa dintre lichid şi solid. Altfel spus, bebeluşii ştiu fizica intuitivă.
"Chiar de la început, bebeluşii înţeleg modul în care interacţionează obiectele între ele, ori cum diferite obiecte cad pe podea. Ei înţeleg gravitaţia, la fel de bine fac diferenţa dintre lichide şi obiecte solide", a spus cercetătoarea Kristy vanMarle, conform publicaţiei electronice "NY Daily News".
Prin experienţă şi prin încercări, aceste cunoştinţe de bază devin tot mai elaborate şi oferă baza pentru gândirea viitorului adult, despre obiectele sau entităţile din jurul său. Instinctele cu care ne naştem se dezvoltă pe întreaga perioadă a copilăriei şi până la vârsta maturităţii, mai adaugă studiul.
"O persoană nu trebuie să gândească în mod conştient tot ceea ce trebuie să facă, întrucât creierul procesează informaţia, iar persoana respectivă doar reacţionează la ceea ce este în jurul său. Cea mai bună metodă de a ajuta copilul să se dezvolte sunt prin interacţiunea naturală a părintelui cu copilul: prin jocuri şi dialog simplu, prin prezentarea diferitelor obiecte, în ideea ca cel mic să le înveţe consistenţa, textura sau mirosul. Toată această explorare îi permite copilului să-şi dezvolte abilităţile de fizică intuitivă".
Aceste abilităţi de bază ajută copiii să-şi dezvolte automatisme, instincte, care, mai târziu, îi vor ajuta să opreasc, de exemplu, obiecte care se răstoarnă, ori pahare care se varsă.
Cercetarea realizată anul trecut de Universitatea din Missouri a mai arătat că bebeluşii de 10 luni fac diferenţa între farfuriile în care se află mai puţină mâncare decât altele. Aceasta înseamnă că ei ştiu câte persoane sunt în cameră, la un moment dat, şi mai pot aprecia şi distanţa dintre ei şi diferite obiecte.