S-a dedat la obscenităţi în faţa unei fete de 4 ani

Un puşti de 18 ani şi-a chemat vecina de numai 4 ani în vizită, chipurile ca să îi dea bomboane, iar în schimb a agresat-o sexual. Totul s-a întâmplat luni noaptea, iar azi părinţii micuţei au mers la poliţie.

Un tânăr din comuna timişeană Pădureni a fost dus la audieri de oamenii legii după ce un vecin l-a reclamat că i-ar fi agresat sexual fiica de grădiniţă. Bărbatul susţine că micuţa i-a povestit cum fiul vecinilor, un băiat în vârstă de 18 ani, a chemat-o la el să se uite la un film împreună şi să îi dea bomboane, după care a abuzat de ea. Potrivit anchetatorilor, micuţa se juca în faţa casei tânărului, când a fost chemată de acesta înăuntru. "A zis să ne uităm la film şi că îmi dă bomboane", le-a povestit micuţa părinţilor. Ulterior fata a relatat că, profitând de întunericul din încăpere, băiatul din vecini a pipăit-o în zonele intime. Părinţii ei iau în calcul şi posibilitatea ca  fetiţa să fi fost violată, astfel că au dus-o la Institutul de Medicină Legală, pentru un control de specialitate, însă semnele unui act sexual nu au fost găsite, susţin anchetatorii. În replică, părinţii adolescentului spun că  totul e o înscenare. Dacă se dovedeşte contrariul, băiatul de 18 ani riscă să petreacă între 6 luni şi 5 ani după gratii, fiind acuzat de comportament obscen în prezenţa unui minor.