S-a decis. Poliția militară va fi componentă MAI. Cu ce se va ocupa această instituție

Surda foto: Forţele Terestre Române / Facebook

Marți, 7 martie, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege cu privire la Poliția Militară. Instituția va fi componentă specializată a Ministerului Apărării Naţionale. Proiectul a fost votat de majoritatea politicienilor. Care vor fi atribuțiile Poliției Militare.

Camera Deputaților a adoptat marți, 7 martie, un proiect de lege privind organizarea și funcționarea Poliției Militare. Proiectul a fost votat de majoritatea politicienilor și prevede ca instituția să fie componentă specializată a Ministerului Apărării Naţionale.

Proiectul adoptat marți de Camera Deputaților are ca obiect de reglementare organizarea și funcționarea Poliției Militare drept componentă specializată a Ministerului Apărării Naţionale, destinată să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 36 alin.(1) din Legea nr. 346/2006.

Atribuțiile Poliției Militare:

  • respectarea și menținerea ordinii interioare și a disciplinei militare de către personalul MApN, precum şi de către personalul militar străin participant la activităţi pe teritoriul naţional, conform acordurilor şi protocoalelor semnate la nivel de stat,
  • sprijinul manevrei şi mobilităţii, al controlului şi îndrumării circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor militare,
  • asigurarea protecţiei personalului armatei, a securităţii obiectivelor militare şi a zonelor militare restricţionate din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale, pe timp de pace,
  • cercetarea infracţiunilor săvârşite de personalul militar din MApN, prin stabilirea atribuţiilor ofiţerilor care vor îndeplini, în cadrul parchetelor militare, sub conducerea şi coordonarea procurorilor militari,
  • activităţi specifice organelor de cercetare penală speciale.

Cine va face parte din personalul Poliției Militare

Proiectul mai prevede ca, în timpul participării la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în baza angajamentelor internaționale asumate de România și a mandatului național, structurile de Poliţie Militară ale Armatei României vor putea executa misiuni în cadrul acțiunilor de prevenire a conflictelor și gestionării situațiilor de criză în teatrele de operații respective.

„Poliţia Militară este componenta specializată a Ministerului Apărării Naţionale destinată să îndeplinească atribuţiile prevăzute de Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede un amendament al Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor.

Într-un alt mandat al comisiei de specializare se prevede că ofițerii din MApN pot fi desemnați, cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să îndeplinească atribuții de cercetare penală, ca organe de cercetare penală speciale, în cazul infracțiunilor săvârșite de personalul militar al MApN.

Structura, metodologiile și procedurile pentru îndeplinirea atribuțiilor Poliției Militare în domeniile prevăzute prin prezenta lege se stabilesc prin ordine comune al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCJJ, ministrului Justiţiei, ministrului Afacerilor Interne sau ministrului Apărării Naționale, după caz.

Personalul Poliției Militare va fi format din cadre militare, soldați și gradați profesioniști. Numărul posturilor de ofițeri, maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în timp de pace și la mobilizare sau concentrare, se stabilește prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, în limita efectivelor aprobate prin hotărâre a Guvernului, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaților.