S-a DECIS! Două CLUBURI de NOAPTE din BUCUREŞTI au fost închise de AUTORITĂŢI. Patronii au fost AMENDAŢI

Oamenii legii au închis două cluburi din Capitală duminică noaptea. Hotărârea a fost luată după ce s-a aflat că îşi desfăşurau activitatea fără să aibă autorizaţie.

Potrivit Mediafax, patronii localurilor au primit amenzi în valoare de aproximativ 11.000 de lei de la Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGMB).

“Cu această ocazie s-a constatat că cele două societăţi nu deţin autorizaţie de funcţionare fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.400 de lei şi luându-se măsura complementară de sistare a activităţii”, au declarat reprezentanţii DGMB.

Unul dintre cele două cluburi a primit şi o amendă de 9.500 de lei din partea ANPC.

În această operaţiune au colaborat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, Poliţia Locală Sector 2 şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.