Un tânăr din Palestina s-a cățărat zilnic până la geamul salonului în care era internata mama sa, aceasta fiind bolnavă de Covid-19.
Povestea impresionantă a tânărului care a făcut orice pentru a fi alături de mama sa în ultimele ei clipe face deja înconjurul globului.
Un bărbat din Palestina s-a cățărat zilnic până la geamul salonului în care era internată mama sa, după ce doctorii i-au interzis accesul. Acesta și-a dorit din tot sufletul să fie alături de mama sa în ultimele sale clipe, așa că a recurs la acest gest pentru a-i fi aproape.
Acest gest a fost făcut în fiecare zi, timp de o săptămână, până când femeia s-a stins din viaţă. Povestea emoționantă a avut loc în Palestina și a fost relatată de presa locală.
Jihad Al-Suwaiti a ținut cu orice preț să fie alături de mama sa, internată în spitalul Hebron, însă medicii i-au interzis să o viziteze. Femeia în vârstă de 73 de ani - care suferea de leucemie - a fost testată pozitiv pentru coronavirus, iar starea ei s-a agravat rapid.
„Am fost cu ea chiar și în ultimele ei momente de viață. Chiar înainte să o văd murind am înțeles că nu mai există nicio speranță”, a spus tânărul.
Povestea i-a emoționat pe localnici, începând cu diplomatul ONU Mohamad Safa, care a publicat o imagine cu tânărul la fereastră.
Pandemia în România
Până pe 22 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 40.163 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.663 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.693 de pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.030 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 372 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În intervalul 21.07.2020 (10:00) – 22.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 27 decese ( 19 bărbaţi şi 8 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Constanţa, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Suceava, Timiş, Bucureşti şi Ilfov.