S-a căsătorit Jean Sarkozy

Fiul cel mic al preşedintelui francez s-a căsătorit ieri cu Jessica Sebaoun, fiica fondatorului lanţului de magazine de electrocasnice Darty, informează AFP.

Invitaţii, printre care prieteni intimi ai preşedintelui, ministrul Imigraţiei Brice Hortefeux şi cântăreţul de rap Doc Gyneco, au asistat la ceremonia de la primăria din Neuilly, suburbie şic a Parisului şi fieful familiei, unde Jean Sarkozy, în vârstă de 21 de ani, s-a lansat în politică pe urmele tatălui său.

Nicolas Sarkozy şi soţia sa Carla au sosit pe o altă intrare decât cea principală, potrivit unui jurnalist al AFP.

Jurnaliştii au fost ţinuţi la distanţă, dar au putut auzi spre seară o salvă de aplauze provenind dintr-o sală a primăriei, ceea ce sugera că ceremonia s-a încheiat.

Jean Sarkozy, student la drept, a fost ales în martie consilier general la Neuilly-sur-Seine, apoi a preluat conducerea grupului de dreapta din Consiliul General, organ executiv al departamentului Hauts-de-Seine, la vest de Paris.