Aplicația DSU pentru semnalarea unor situații de urgență s-a blocat, în urma miilor de solicitări de descărcare pe telefoanele mobile, primite în cursul zilei de miercuri, după anunțarea furtunii care va afecta Capitala și mai multe județe. Oficialii ai Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au declarat, pentru EVZ, că au fost înregistrate circa 2.500 de solicitări, simultan, iar numărul descărcărilor de pe Google Play Store și App Store depășește 200.000 de utilizatori.
Aplicația DSU pentru semnalarea situațiilor de urgență a fost blocată ca urmare a miilor de solicitări primite, în cursul zilei de miercuri, după anunțarea furtunii care se abate asupra Capitalei și a altor județe din țară. Oficiali ai Departamentului pentru Situații de Urgență susțin că serverul de pe care este gestionată aplicația nu a fost conceput, inițial, pentru un număr atât de mare de solicitări. Concret, aplicația poate primi dar nu poate procesa un volum atat de mare. Miercuri a fost înregistrat un număr record de solicitări, ajungându-se la 2500 simultan. Reprezentanții firmei care gestioneaza serverele, Delta Center, lucreaza la remediere, în sensul că măresc capacitatea prin atașarea de unitați tampon care să preia solicitările de descăracare pe telefoanele mobile, de pe Google Play Store și App Store. Până acum, circa 200.000 de oameni au descarcat aplicația pe telefoanele mobile.
Reprezentanți ai DSU au mai precizat că, în viitorul apropiat, urmează să fie mărită capacitatea serverului pentru a preîntâmpina apariția unor astfel de evenimente.