Peste 3.800 de candidati vor sustine examenul de admitere la UMF Carol Davila din Bucuresti, potrivit centralizării făcute la finalizarea înscrierilor.
Mai exact, la finalul sesiunii de înscrieri, au fost validați în total 3802 de candidați pentru toate cele patru facultăți din cadrul UMF "Carol Davila".
Startul ȋnscrierilor a fost dat luni, 14 iulie 2014, astfel că, la Facultatea de Medicinǎ s-au ȋnscris 2.334 de candidați, dintre care și 24 olimpici. La Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ s-au ȋnscris, 515 candidați, pentru Facultatea de Farmacie și-au depus dosarele 435 elevi de liceu, iar pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală au optat 518 candidați.
În consecințp, la Facultatea de Medicină există 4.5 candidați pe un loc finanțat de la buget, în timp ce pentru Facultatea de Medicină Dentara există un număr de 3.9 candidați pe un loc la buget, față de 9 pe loc, cât au fost anul trecut.
Repartizarea în săli, cunoscută cu o zi înainte de examen
Listele nominale ale candidaţilor în ordine alfabetică, sălile în care se desfăşoară concursul de admitere şi repartiţia candidaţilor pe săli vor fi afişate la avizierele Facultăţii de Medicină (pentru specializările Medicină şi F.M.A.M.), respectiv ale Facultăţii de Medicină Dentară şi Facultăţii de Farmacie cu o zi inainte de ziua concursului de admitere. Candidaţii au obligaţia de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afişate şi de a aduce imediat la cunoştinţa comisiei de admitere, prin secretariatele facultăților, eventualele neconcordanţe faţă de datele din cererea de înscriere tip sau faţă de actele depuse la dosar. După începerea concursului, pe listele afişate nu se mai admit nici un fel de modificări.
Examenul de admitere pentru toate facultǎțile din cadrul Universitǎții de Medicinǎ și Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti va avea loc miercuri, 23 iulie 2014, ȋncepând cu ora 09.00. Accesul candidaţilor în săli, în ziua concursului de admitere, se va face pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului valabil precum şi a legitimaţiei de concurs tip, eliberată la înscriere de către Secretariatele Facultăţilor, începând cu ora 800, pentru toate facultăţile din U.M.F. “Carol Davila”. La ora 830 se distribuie candidaţilor chestionarele pentru răspunsuri. Fiecare candidat are obligaţia de a verifica chestionarul pentru răspunsuri, pentru a se identifica eventualele greşeli de tipărire, caz în care chestionarul respectiv va fi înlocuit.
Durata probei scrise este de 2 ore si jumătate în cazul specializărilor Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 2 ore pentru admiterea la specializările Asistenţă Medicală generală şi Moaşe şi, respectiv 1 ora şi jumatate pentru celelalte specializari ale F.M.A.M.
Corectarea lucrărilor/chestionarelor de concurs se realizează imediat după finalizarea probei scrise, în sala de concurs, în prezenţa candidatului şi a unui martor (din rândul candidaţilor care semnează pe chestionar alături de candidat), prin citire computerizată (scanare) sau prin corectură manuală, în cazul imposibilităţii realizării corecturii electronice urmând, ulterior, verificarea tot prin citire computerizată a rezultatelor. În urma reverificărilor, punctajele comunicate în sală pot suferi modificări. Pe durata corectării lucrărilor, candidaţii rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală.
Rezultatele finale şi lista candidaţilor admişi vor fi afişate la avizierele facultăţilor după termenul de contestaţii şi rezolvare a acestora. Contestaţiile privind rezultatele probelor scrise (punctaj) se înregistrează şi se depun la secretariatele facultăţilor în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor (începând cu ora şi data afişării acestora). Candidaţii pot contesta doar propriile rezultate. Lucrările/chestionarele de concurs constituind obiectul contestaţiei privind rezultatele probei scrise (punctaj) se recorectează, prin citire computerizată (rescanare), în prezenţa candidatului care a depus contestaţia, iar comunicarea rezultatelor finale se face prin afişare, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de rezolvare a contestaţiilor. Decizia comisiei de contestaţii privind rezultatele probei scrise este definitivă. După afișarea rezultatelor finale, actele candidaţilor respinşi se restituie acestora, la cerere, pe baza cărţii de identitate, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea vreunei taxe.
Universitatea de Medicinǎ și Farmacie “Carol Davila” din București scoate anul acesta la concurs, ȋn cadrul celor patru facultați, un total de 930 de locuri finanțate de la buget, dar si 520 de locuri disponibile la taxă.
Pentru mai multe detalii privind metodologia de desfășurare a examenului de admitere, vă invităm să accesați site-ul oficial al U.M.F. "Carol Davila" din București, www.umfcaroldavila.ro, secțiunea Admitere 2014.