S-a aflat abia acum. Vezi care sunt cele mai BEŢIVE MAIMUŢE

Credeaţi că doar oamenii consumă alcool? Vă înşelaţi. Conform unui studiu publicat în Royal Society Open Science, cimpanzeii care trăiesc în sălbăticie nu dispreţuiesc alcoolul şi nu ezită să-l guste atunci când găsesc vin de palmier preparat de locuitorii din apropierea habitatului lor.

De asemenea, maimuţele mari africane şi oamenii au o mutaţie genetică ce le permite să metabolizeze în mod eficient alcoolul. Hrănindu-se cu fructe, cimpanzeul poate să mănânce fructe putrede şi a căror fermentaţie produce alcool. 

"Aceasta stă la baza ideii că ultimul strămoş comun al maimuţelor africane actuale şi oamenii moderni nu au nicio aversiune faţă de ingerarea de alimente care conţin etanol", a relevat studiul realizat în special de Kimberley Hockings de la Oxford Brookes University, informează Agerpres, citând AFP. 

În Bossou, sătenii colectează seva dulce de rafie, care este un tip de palmier, într-un recipient pe care îl aşează sub copac. Acest colector de plastic este acoperit cu foi de palmier pentru protecţia lichidului, ceea ce ajută etanolul (alcoolul) să fermenteze rapid. Seva fermentată este folosită pentru a face vin de palmier. 

Astfel, într-o perioadă de 17 ani, cercetătorii au observat 51 de scene în care au absorbit sevă alcoolică. Uneori au făcut-o de mai mult de 20 de ori. Treisprezece maimuţe, adulte şi tinere, de sex masculin şi feminin, au absorbit la un moment dat acest lichid de 26 de ori. Cimpanzeii au ingerat, de fiecare dată, aproximativ un litru de sevă fermentată.   Cercetătorii au observat că cimpanzeii au ingerat de fiecare dată, în medie, un litru de sevă fermentată.  Această cantitate echivalează cu o bere, iar unele animale deja dădeau “semne de beţie”.

"Cercetătorii au strâns rar date cu privire la comportamentul maimuţelor după expunerea la etanol, însă au observat că unele dintre ele s-au odihnit după ce au băut", spune studiul.