SCENA teatrului românesc ZGUDUITĂ de MOARTEA lui Sebastian Papaiani! Mesajele ÎNDUIOŞĂTOARE ale MARILOR ACTORI care îl plâng pe "Plutonierul Căpşună"

Îndrăgitul actor Sebastian Papaiani, alături de care generații întregi au crescut și au râs împreună, a murit la vârsta de 80 de ani. Marele actor a suferit, pe 23 mai, un accident vascular cerebral. Pe 1 februarie 2016, Evenimentul zilei a publicat ultimul interviu cu maestul Papaiani. A fost ca o spovedanie.

"Ţineam legătura cu soţia lui, spunea că este bine, că este la recuperare şi că este mai bine. Abia aşteptam să-l văd, că-l îmbărbătam, jucam amadeus împreună cu el. S-a stins un mare actor, un mare om, un prieten. Eu nu realizez că un om ca el a murit", a transmis Ion Dichiseanu pentru România TV. 

"Am crescut împreună ca actori şi ne-am amturizat împreună. Nu-mi vinde să cred şi este cea mai mare lovitură pe care am primit-o din partea lui. Ne-am văzut înainte să fie internat, vorbeam des la telefon, înainte să se îmbolnăvească m-a sunat. Dacă vroiam să râd, avea un dar de a povesti extraordinar, atunci îi dădeam un telefon şi mă deconectam. Un om foarte direct, foarte simţit, nici nu mai am cuvinte la ora actuală, atât de lovită sunt. Nu se poate înlocui un Sebastian Papaiani", a precizat Rodica Bitănescu la B1TV. 

"Nu păstram legătura, n-am vorbit de mult cu el, dar l-am întâlnit ocazional. Se termină această generaţie. Papaiani era inegalabil, extraordinar. Era absolut genial", a transmis Dorel Vişan pentru România TV. 

"Este cumplit ce se întâmplă. Dispar actori mari, actori care ne-au însoţit o viaţă întreagă, oameni minunaţi, oameni cu care ne-am obişnuit să-i vedem la televizor ani de zile. Mă tot gândesc ce urmează, cine ne mai face să zâmbim. Îşi ascundea tot timpul suferinţa. A început numărătoarea inversă", a declarat Alexandru Arşinel pentru Antena 3.