RWC 2011: Australia a învins Ţara Galilor şi a luat "bronzul". Duminică e marea finală

Cupa Mondială la rugby se pregăteşte să tragă obloanele. După aproape două luni de încleştare, în acest week-end vom cunoaşte podiumul ediţiei cu numărul 7 al RWC (Rugby World Cup).

În această dimineaţă, pe "Eden Park" din Auckland, Ţara Galilor şi Australia, perdantele din semifinale, şi-au disputat "bronzul". La capătul unui meci superb, "Wallabies" s-au impus cu scorul de 21-18. Finalul a fost unul senzaţional, cu Ţara Galilor atacând timp de 5-6 minute în căutarea unui eseu, deşi nu i-ar mai fi ajutat cu nimic. Eforturile galezilor au fost încununate de succes printr-un eseu reuşit de Leigh Halfpenny, în minutul 80+4!

Meciul Ţara Galilor - Australia a fost practic reeditarea finalei mici a primei ediţii a Cupei Mondiale, desfăşurată tot în Noua Zeelandă. Meciul de atunci, disputat pe 18 iunie 1987 la Rotorua (to în insula de nord), a fost câştigat de Ţara Galilor cu scorul de 22-21. La australieni evolua în acele vremuri legendarul David Campese, cel care a adunat 101 selecţii pentru "Wallabies". Duminică, de la 11.00 dimineaţă în România, Noua Zeelandă şi Franţa se vor confrunta, tot pe "Eden Park" din Auckland, în marea finală de la RWC 2011. Ţara Galilor - Australia 18-21 Stadion: "Eden Park", Auckland Arbitru: Wayne Barnes (Anglia)

Marcatori: Hook (20, lp), Shane Williams (49, eseu), Stephen Jones (71, lp), Leigh Halfpenny (80+4, eseu), Jones (2p) / Barnes (12, eseu), O'Connor (2 puncte), James O'Connor (54, lp), James O'Connor (58, lp), Berrick Barnes (68, drop), Ben McCalman (76, eseu)

ŢARA GALILOR

15 Leigh Halfpenny 14 George North (21 Stephen Jones, min. 33 - min. 38) 13 Jonathan Davies (22 Scott Williams, min. 71) 12 Jamie Roberts 11 Shane Williams 10 James Hook (21 Stephen Jones, min. 51) 9 Mike Phillips (20 Lloyd Williams min. 64) 8 Ryan Jones 7 Toby Faletau 6 Dan Lydiate (19 Andy Powell, min. 64) 5 Bradley Davies 4 Luke Charteris (18 Alun Wyn Jones, min. 53) 3 Paul James (17 Ryan Bevington, min. 64)) 2 Huw Bennett (16 Lloyd Burns min. 71) 1 Gethin Jenkins Rezerve: 16 Lloyd Burns 17 Ryan Bevington 18 Alun Wyn Jones 19 Andy Powell 20 Lloyd Williams 21 Stephen Jones 22 Scott Williams

Antrenor: Warren Gatland (Noua Zeelandă )

AUSTRALIA     15 Kurtley Beale (22 Robert Horne, min. 10) 14 James O'Connor 13 Adam Ashley-Cooper 12 Berrick Barnes 11 Digby Ioane 10 Quade Cooper (21 Anthony Faingaa, min. 20)         9 Will Genia (20 Luke Burgess, min. 69) 8 Ben McCalman 7 David Pocock 6 Scott Higginbotham (19 Radike Samo, min. 31 - min. 34) 5 Nathan Sharpe (18 Rob Simmons, min. 46) 4 James Horwill (c) 3 Salesi Ma'afu (17 Ben Alexander, 60) 2 Tatafu Polota-Nau (16 Saia Faingaa, min. 52) 1 James Slipper Rezerve: 16 Saia Faingaa 17 Ben Alexander 18 Rob Simmons 19 Radike Samo 20 Luke Burgess 21 Anthony Faingaa 22 Robert Horne

Antrenor: Robbie Deans (Noua Zeelandă) După ce a pierdut dramatic semifinala cu Franţa, Ţara Galilor era hotărâtă să se impună astăzi în meciul pentru locurile 3-4. Australia venea rănită, după ce a fost învinsă, fără drept de apel, de marea rivală Noua Zeelandă.

Australia avea de partea sa tradiţia şi experienţa confruntărilor decisive. Australia e dublă campioană mondială, calitate cu care se mai poate lăuda doar Africa de Sud. Şi, de duminică, poate, naţionala "All Blacks".

Cupa Mondială de rugby din Noua Zeelandă, la care Evenimentul zilei a fost singura instituţie mass-media din Europa de Est care a avut un trimis special, a fost un succes financiar, susţin organizatorii.

Gazdele au anunţat că veniturile provenite din vânzarea de bilete au fost cele preconizate. Suma a fost de 268,7 milioane de dolari neo-zeeandezi, adică 154,7 milioane de euro. Şi asta în condiţiile în care au fost vândute doar 87 la sută din bilete. Previziunile erau undeva în jurul sumei de 268,5 milioane de dolari neo-zeelandezi.

Ieri au fost scoase la vânzare ultimele bilete pentru marea finală, care se va disputa duminică între Noua Zeelandă şi Franţa, tot pe "Eden Park" din Auckland. Cele mai ieftine costă 767 de dolari neo-zeelandezi bucat (444 de euro), iar cele mai scumpe 1.278 de dolari (740 de euro).