Parteneriatul dintre China și Federația Rusă intră într-o etapă de redefinire pe fondul evoluției războiului din Ucraina și al izolării Moscovei în context internațional. În ultimii ani, Xi Jinping și Vladimir Putin au avut un rol esențial - chiar la nivel personal - în procesul de colaborare strategică între țările lor bazat la prima vedere pe faptul că există un adversar comun - Statele Unite. În realitate, situația este ceva mai complexă
Stabilitatea rețelelor de încredere reciprocă depinde de mai mulți factori - incontestabil, ostilitatea din partea Americii este unul dintre aceștia dacă nu chiar primul – dar în joc există o serie de parametri geopolitici care au legătură doar cu continentul asiatic. Că relațiile dintre Moscova și Beijing nu trec prin cea mai fericită perioadă vom vedea în rândurile următoare.
Ambele state vor ca parteneriatul să dureze...
China populară, cu un lider stăpân pe situație pentru cel puțin 5 ani de acum încolo, își asumă treptat o poziție dominantă în cadrul sistemului de relații bilaterale menținând, în același timp, o atitudine relativ echilibrată față de părțile aflate în conflictul din Europa și fiind atentă la reacțiile Occidentului în contextul schimbărilor de pe front.
Beijingul s-a pronunțat mereu împotriva violării integrității teritoriale a altor state chiar și atunci când a fost vorba de anexarea peninsulei Crimeea de către partenerul său din nord, în 2014, urmată de secesiunea teritoriilor locuite de rusofoni din estul Ucrainei. Dacă atunci, în 2014 sau acum, în 2022 - când Rusia a invadat Ucraina, Beijingul ar fi fost de acord cu acțiunile Moscovei, i-ar fi fost foarte greu din punct de vedere politic și diplomatic să-și justifice poziția categorică de condamnare a sprijinului militar și politic acordat Taiwanului de către Statele Unite.
Președintele Xi Jinping nu dorește să complice lucrurile și viitorul țării sale situându-se pe poziții tranșante care ulterior ar putea afecta, dintr-o parte sau alta, poziția Chinei în Extremul Orient și Pacific unde factorul de putere chinez este în creștere constantă. Să nu uităm că acolo este și Rusia - deocamdată partener - iar dincolo de ocean este America, adversar declarat și peren al Beijingului în regiune. Chiar dacă parteneriatul ruso-chinez nu ar fi existat, probabil Beijingul nu ar fi condamnat Rusia în mod public și direct pentru agresiunea asupra Ucrainei dar și-ar fi exprimat poziția pe canale bilaterale așa cum s-a întâmplat în cadrul întâlnirii Putin-Jinping din marja reuniunii SCO - Shanghai Cooperation Organization - de la Samarkand (septembrie ac).
Pentru o vreme, chinezii vor fi uitat că între ei și ruși nu a curs mereu apă limpede. În secolul XIX, Rusia era deja putere colonială în Extremul Orient iar trupele țariste au participat la represaliile împotriva ,,boxerilor’’ la începutul secolului următor. Până să fie parteneri, Beijingul și Moscova au fost adversare - inclusiv la nivel de confruntare militară pe frontiera de pe fluviul Amur - în anii ‘60 și ‘70 ai secolului trecut în ciuda apartenenței la același sistem politic. Henry Kissinger, secretarul de stat american la
timpul respectiv, a folosit momentul și a reușit să apropie Beijingul de Washington. Alte vremuri...
... dar China știe că va fi altfel
În viziunea unor analiști occidentali, reducerea influenței ruse în Extremul Orient - pe fondul izolării Moscovei în relațiile internaționale – nu face parte din matricea intereselor părții chineze în această perioadă când parteneriatul bilateral încă funcționează dar nici n-ar fi o mare pierdere pentru sistemul relațiilor externe al Marelui Dragon chiar dacă s-ar ține cont de confruntarea Beijingului cu Washingtonul. Ar contribui însă la impunerea Chinei ca putere primordială în întreaga Asie Centrală și ar facilita extinderea proiecției de putere a Beijingului în Pacific. În plus, ar crește beneficiile părții chineze utilizând parteneriatul pe segmentele economic și comercial, în special în domeniul importului de materii prime energetice. În condițiile ansamblului de sancțiuni impuse Rusiei de către Occident, Beijingul va acționa pentru creșterea dependenței Moscovei de capitalul, tehnologia și piețele chineze. Ar fi un mod de prelungire a parteneriatului dar în condițiile stabilite de chinezi.
În altă ordine de idei, precizez că prelungirea conflictului ruso-ucrainean este pe cale să compromită pentru mai mulți ani realizarea componentei nordice a proiectului Belt&Road initiative - BRi (Drumul Mătăsii) însă Beijingul s-a adaptat rapid acordând o importanță sporită coridorului transcaspic și statelor din Asia Centrală, foste republici sovietice. Exemplul Kazahstanului este relevant în acest context. Xi Jinping a vizitat Astana înaintea reuniunii SCO de la Samarkand formalizând, în documentul final al întâlnirii cu președintele Kassim-Jomart Tokayev, colaborarea cu partea kazahă pe segmentul BRi și nu numai. Ceva însă a reținut atenția analiștilor: în declarația comună s-a făcut referire la ,,integritatea teritorială’’ a Kazahstanului - aluzie la o eventuală intenție a Moscovei de a anexa, după ,, modelul ucrainean’’, regiuni din vestul țării.
Câteva concluzii
1.Creșterea ponderii Beijingului în cadrul parteneriatului cu Moscova și realegerea lui Xi Jinping în fruntea Partidului Comunist îi vor asigura acestuia din urmă un ascendent în fața liderului de la Kremlin și, în context, nu am putea exclude un eventual rol al președintelui Chinei în finalizarea conflictului din Ucraina.
2.Dincolo de datele și ideile prezentate mai sus, încerc să acreditez ideea că între cele două țări nu există un liant ideologic de substanță ci doar interese temporare și o viziune
comună în ceea ce privește eșichierul relațiilor internaționale și dez-occidentalizarea – să-mi fie iertat barbarismul - comunității internaționale. Beijingul știe însă că având alături un partener cu o influență tot mai redusă la nivel internnațional și chiar regional, trebuie sa-și redefineasă strategia în condițiile în care cei de dincolo de Pacific își refac sistemul de alianțe într-un ritm superior anilor ‘50 și ‘60 ai veacului trecut.
3.Analizînd evoluția SCO în ultima vreme, observăm tendința Beijingului de a o transforma treptat dintr-un organism creat pentru a limita acțiunile Rusiei în Asia Centrală - obiectiv care se apropie de finalizare – într-o adevărată platformă de lucru pentru consolidarea influenței Chinei într-un areal care acoperă regiunea dintre Kazahstan și Orientul Mijlociu.
4.În noile condiții, Federația Rusă redevine ce a fost pentru China în anii 2000: vecinul cu care trebuie să mențină bune relații economice și militare. De fapt, este vorba de un partener care are nevoie de ajutor, bogat în resurse energetice și util pentru crearea unui alt tip de ordine internațională - o alternativă la cea actuală dominată de Occident. Resursele financiare ale Chinei - plata pentru hidrocarburile siberiene și nu numai - vor susține Federația Rusă în contextul unei eventuale crize interne postbelice. Orice schimbare de regim la Moscova nu ar fi de bun augur pentru Beijing.