Atitudinea tot mai belicoasa adoptata de presedintele rus Vladimir Putin a pus pe ganduri politicienii occidentali.
Intrebarile care se pun sunt numeroase: pe ce se intemeiaza aceasta atitudine, pe cat sprijin poate conta Putin din partea supusilor sai, dar si la ce trebuie sa se astepte lumea de la liderul de la Kremlin pe viitor.
Pentru a intelege stilul Putin este necesara o rememorare a evolutiei Rusiei de la venirea sa la putere, in urma cu sapte ani. Vladimir Putin a preluat o tara cufundata in haosul provocat de privatizarile dubioase si incercarile de reforma din vremea lui Boris Eltan.
Noul stapan a readus ordinea atat in plan politic, cat si economic. Gratie preturilor ridicate la petrol si gaze, bugetul Rusiei s-a consolidat, chiar daca nu si cel al rusilor de rand. Tara a cunoscut o crestere economica, in medie, de 6,7%, iar rezervele valutare au crescut de la 12 miliarde de dolari, in 1999, la 315 miliarde, in 2006.
Demnitatea regasita
Putin a stiut foarte bine sa joace cartea de mare furnizor de combustibil, taind livrarile de petrol si gaze vecinilor incomozi si amenintand intreaga Europa ca ar putea pati la fel. La ora actuala, Kremlinul dicteaza propriile sale conditii unor mari companii straine, precum Shell sau BP.
Aceasta noua postura este pe placul muritorilor de rand, care resimt inca nostalgia vremurilor cand URSS avea un cuvant de spus, constata „Sunday Times”. „Acum putem fi din nou mandri de noi insine si, sincer vorbind, ne-am cam saturat sa ascultam Occidentul care ne critica si ne da lectii”, spune asistenta Galina Salieva, 51 ani, citata de publicatia britanica.
„Oamenii din Occident au tendinta sa uite ca Federatia Rusa are cel mai mare teritoriu din lume, fiind de aproape doua ori cat SUA sau China. Desi slabita economic, isi pastreaza mentalitatea de gigant”, scrie „Sunday Times”.
Poporul e cu el In Europa de Vest si in SUA, Vladimir Putin este deseori descris drept un autocrat cu reflexe sovietice, dar rusii sunt de partea lui. Sondajele de opinie ii dau o cota de popularitate de 80a, cifra foarte mare, chiar luand in calcul propaganda oficiala.
„Cei mai multi dintre rusi sunt alaturi de Putin cand se ia de Occident. Oamenilor le place sa vada ca Rusia ridica din nou capul in fata Americii, ca are propriile sale interese, pe care le urmareste si le protejeaza”, spune un functionar al Kremlinului.
Ceea ce nu convine deloc Rusiei este insa apropierea tot mai mare a Occidentului, in special a americanilor, de granitele sale. Moscova si-a vazut o parte dintre fostii sai sateliti intrand in NATO si UE, liderii rusofili din Georgia si Ucraina au fost indepartati de la putere prin „revolutii colorate”, iar, mai nou, SUA vor sa-si aduca scutul antiracheta in Cehia si Polonia.
Putin nu este dispus sa asiste neputincios la aceasta „incercuire” si este de asteptat ca Moscova sa reactioneze dur la actiunile pe care le interpreteaza ca pe o amenintare la adresa securitatii Rusiei.
Dincolo de scut
Divergente cu Vestul Kosovo: Aliat vechi al Serbiei, Rusia se opune cu inversunare ideii ca provincia Kosovo sa devina independenta. Putin a amenintat ca va utiliza dreptul de veto pentru a bloca o rezolutie ONU in acest sens, iar liderii occidentali intalniti la G8 nu au reusit sa-l faca sa dea inapoi niciun pic.
Iran: Rusia ajuta Teheranul sa construiasca o centrala nucleara si se apara spunand ca are acelasi tip de colaborare si cu India, China sau Bulgaria. Pe de alta parte, Kremlinul argumenteaza ca fiecare tara are dreptul de a utiliza tehnologia nucleara, evident, in scopuri civile.
Afacerea Litvinenko: Kremlinul respinge cererea de extradare spre Marea Britanie a fostului agent KGB, Andrei Lugovoi, suspectat de asasinarea lui Aleksandr Litvinenko, otravit cu poloniu radioactiv anul trecut.
Petrol si gaze: Kremlinul ameninta sa intareasca si mai tare controlul asupra rezervelor de combustibili. Cu alte cuvinte, Europa va fi la mana lui Putin in ceea ce priveste aprovizionarea cu combustibili.
Pretentii
Noua ordine economica Este necesara o noua ordine economica mondiala, care sa reflecte mai bine rolul jucat de tarile emergente, a declarat ieri Vladimir Putin, la un forum economic desfasurat la Sankt Petersburg. In opinia sa, multe institutii financiare si comerciale internationale sunt concepute si conduse astfel incat sa slujeasca interesele marilor puteri.
De aceea, o atentie sporita ar trebui acordata grupurilor regionale, mult mai flexibile. „In interesul unei dezvoltari economice stabile, este nevoie de crearea unei noi arhitecturi a relatiilor economice internationale, bazate pe incredere si integrare benefica pentru ambele parti”, a spus Putin.