Rusia a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că va răspunde dur și imediat la următoarea provocare venită din partea țărilor membre NATO. Rusia nu va mai tolera provocări în apele Crimeei, cum a fost cazul incidentului în care a fost implicat luna trecută distrugătorul britanic HMS Defender.
Afirmația îi aparține secretarului adjunct al Consiliului de Securitate al preşedinţiei ruse, Mihail Popov, relatează agenţia EFE. Rusia anunță că prima acțiune va fi respinsă cu „metode dure”, ceea ce înseamnă că suntem la un pas de declanșarea unui nou conflict militar. Și chiar în zona României.
''Acest tip de acţiuni va fi respins cu metode de o duritate maximă, indiferent cărui stat îi aparţine transgresorul'', a spus Popov într-un interviu acordat cotidianului Rossiiskaya Gazeta.
Rusia acuză marile puteri de provocare premeditată
El a calificat drept ''provocare premeditată'' incidentul în care a fost implicat pe 23 iunie acel distrugător britanic care, potrivit Moscovei, a pătruns circa trei kilometri în interiorul apelor ruseşti, Rusia considerând că apele din apropierea Crimeei anexate îi aparţin, în timp ce Londra a asigurat că nava sa efectua o traversare paşnică dinspre portul ucrainean Odessa către Georgia.
''Le sugerăm adversarilor noştri să mediteze foarte adânc dacă merită să desfăşoare astfel de provocări, ţinând cont de capacităţile Forţelor Armate ale Rusiei'', a indicat responsabilul rus.
El a estimat că, judecând după declaraţiile oficialilor britanici, care au insistat asupra principiului ''liberei navigaţii'', nu este exclus să continue ''acţiunile provocatoare ale navelor britanice''.
''Din nefericire, forţele navale ale ţărilor NATO au fost alese drept instrument de presiune şi provocare contra Rusiei folosind o interpretare arbitrară a dreptului maritim internaţional şi a tradiţiilor navigaţiei'', a mai susţinut Mihail Popov.