La noi e simplu: le promiți un duș cu apă caldă cândva la orizontul anului 2030 și bucureștenii te votează grămadă. La ruși e mai complicat. Îmbătat de iminentul succes la vot, fostul prim-ministru și președinte Dmitri Medvedev, a ieșit în fața alegătorilor să le promită că Rusia va institui monopol asupra Polului Nord! Ce ascund aceste revendicări, aparent delirante? Răspunsul e de domeniul strategic.
Pretenții nitam-nisam.
Anexarea Oceanului Arctic până la Polul Nord nu figurează nici în Fundamentele Politicii de Stat a Federației Ruse în Arctica pentru perioada 2020 - 2035 și nici în Strategia pentru Dezvoltarea Zonei Arctice a Federației Ruse și Asigurarea Securității Naționale pentru perioada 2020 - 2035. Dar iată că vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a dat-o la întors, declarând deunăzi că „Oceanul Arctic chiar este al nostru, adică rusesc”.
Oceanul Arctic este important pentru Rusia, care deține 53% din coastele ce-l mărginesc. Serviciul Geologic al SUA estimează că 70% din gazul natural nedescoperit al lumii se află în Arctica – dar cea mai mare parte se află deja în „Zonă Economică Exclusivă” a Rusiei, definită de conform cu Convenția Națiunilor Unite privind Dreptul Mării, ratificată de Rusia la 12 martie 1997. Păi și atunci de ce mai are Rusia nevoie să revendice și Polul Nord?!
”Clarificări” de adormit copiii.
În Arctica, Rusia invocă două categorii de interese economice: resursele naturale și navigația maritimă. În ce privește resursele naturale, e vorba de petrolului din Golful Obi și concentratele minerale de la Norilsk (combinatul Nornickel, cel mai mare producător mondial de nichel și paladiu). Sunt exploatări de uscat. Rusia nu are tehnologia pentru a exploata de pe fundul mării, în condiții arctice, petrol, gaze sau minereuri. Și chiar dacă ar obține acces la această tehnologie, nu are cu ce transporta marfa.
Pentru navele ”normale”, navigația e deschisă până la 8 săptămâni pe an. Numai folosind nave speciale, traseul poate fi folosit tot anul. Rusia nu are nivelul tehnologic necesar să proiecteze și construiască asemenea nave speciale. Nornickel folosește cargouri spărgător de gheață (Double Acting Ship, DAS™) proiectate de Aker Arctic Technology din Helsinki, construite la Kvaerner Masa și la Helsinki Shipyard. Gazprom are 15 tankere DAS™ de gaz natural lichefiat (Aker ARC 212) construite de Guangzhou Shipyard International și Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering. Iar motoarele sunt ASEA – Brown Boveri. Niciun DAS™ nu a fost construit în Rusia, care nu are posibilitatea să le întrețină sau repare.
Și atunci, de ce oare are nevoie să anexeze un Ocean ale cărui resurse nu le poate nici exploata, nici transporta, tehnologiile fiind de import, iar Rusia fiind sub embargou? Este clar că ni se ascunde adevărul, prin minciuni neconvingătoare. Spre exemplu, dacă aruncăm o privire pe pagina ROSATOM, care asigură spărgătoarele de gheață pentru această rută, vedem că directorul general Alexei Ligacev se laudă că ”volumul traficului naval pe ruta de Nord în 2023 a fost clarificat, este de 36,254 milioane tone”. Dar Vladimir Panov, reprezentantul ROSATOM pentru dezvoltarea Regiunii Arctice, cântă după altă partitură: „în 2023, tranzitul va atinge 2 milioane 129 mii tone”. O diferență enormă. Singura concluzie posibilă: oficialii ruși ”clarifică” fără talent. Mint ca să ascundă ce?
Problema Aegis.
Oficial, facilitățile antirachetă Aegis Ashore din România și Polonia au o rază de interceptare de 1200 km. De aceea, două dintre cele trei Armate ruse de rachete strategice sunt amplasate departe spre Est, la Orenburg (1.500 km de Moscova) și Omsk (Siberia Centrală). Iar cea de-a treia Armată, din apropiere de Moscova (zona Vladimir) este dotată cu rachete mobile RS-24 ”Yars”: ca s-o poată lua spre Est, la nevoie. Fiindcă pozițiile sale actuale, ”de pace” se află în raza facilității Aegis Ashore din Polonia.
Acesta era planul inițial, dar dezghețul Oceanului Arctic schimbă datele problemei. Lansată de pe un TEL mobil din Siberia centrală, o rachetă rusă va trece peste Oceanul Arctic la o înălțime accesibilă antirachetei SM-3. Iar Aegis este în principal un sistem naval. Dacă Flota SUA se desfășoară în apele arctice, de-a lungul coastei ruse, de la Vladivostok la Murmansk, înafara limitei de 20 mile a apelor teritoriale, și blochează forțele strategice ruse? Acum banchiza e prea compactă – dar ce va fi peste 10 sau 15 ani?
Tocmai de aceea, în 2014, chiar atunci când a invadat Crimeea, Rusia a înființat la Severomorsk (Golful Kola, la Marea Barents) Comandamentul Strategic Întrunit al Flotei de Nord, care dispune de 80 de nave: 2/3 din totalul forțelor navale ruse. Iar deîndată, Marina Militară rusă a început patrulările pe Ruta de Nord: să țină NATO la distanță!
O urgență ciudată.
La 11 mai 2023 a avut loc cea de-a 13-a întâlnire a Consiliului Arctic, chiar în Federația Rusă (Salekhard, districtul autonom Yamalo-Nenets). Cu acest prilej, reprezentanții Moscovei au afirmat că „Rusia va construi relații de cooperare cu Statele Consiliului Arctic, pe principiile legii internaționale, respectând interesele fiecăruia, în diferitele domenii.” Dar acum Duma de Stat, după ce a denunțat Tratatul de pescuit cu Marea Britanie, se pregătește să denunțe Tratatul de frontieră cu Norvegia, se evocă anexarea Polului Nord! De ce brusc, urgent s-a schimbat ”linia politică”? Ne explică prof. dr. Bohdan Bezpalko, de la Universitatea de Stat ”M.V. Lomonosov” din Moscova:
„Cu întreaga Scandinavie membră a alianței, NATO vizează Arctica Rusă, Ruta Maritimă de Nord și flota strategică de Nord, dosare ce preocupă de decenii Statele Unite. (...) Va fi necesar să declarăm Arctica zonă aflată sub influența exclusivă a Rusiei. Așa era în anii 1920. URSS a declarat unilateral o zonă de influență care pornea din puncte în vestul și estul țării și se termina la Polul Nord, ca vârf de triunghi. (...) Nici o navă sau avion nu vor avea dreptul să pătrundă acolo fără permisiunea Rusiei. Iar dacă apar încălcări, acestea vor fi pedepsite prin mijloace tehnico-militare.” Deci anexarea unei felii de 150° din Arctica, cu Polul Nord cu tot, are scopul real să interzică NATO accesul maritim și aerian în Oceanul Arctic, ca să păstreze credibilitatea arsenalului nuclear rus.
Alaska înapoi!
Mai deunăzi, vicepreședintele Dumei, Piotr Tolstoi, a declarat că în Alaska trebuie organizat un referendum pentru alipirea la Rusia. Ideea a fost preluată de președintele Dumei, Volodin: „Rusia are ceva de revendicat de la SUA: statul Alaska”. Cică Țarul ar fi ”închiriat” Alaska! Dar textul olograf al Tratatului e pe Net, scanat: „Cedarea teritoriului, prevăzută în precedentul articol, către dreptul suveran al Statelor Unite cuprinde dreptul de proprietate asupra tuturor terenurilor...” Adică nu simpla folosință (uzufructul), ci proprietatea! Oricine a cumpărat vreodată o mașină în leasing cunoaște diferența. Și atunci, de unde această revendicare absurdă?
În anii 1960, studiind propagarea undelor radio în atmosfera înaltă (troposferă), ing. B. I. Gurevici de la Uzina Radiotehnică Krasnoyarsk a conceput sistemul de comunicații radio troposferice. O stație radio obișnuită în unde ultrascurte asigură legătura în limitele orizontului – circa 36 km. Dar dacă injectezi energie în plan vertical la o frecvență relativ joasă, se formează în troposferă un fel de ”oglindă” care reflectă semnalul radio mult dincolo de orizont. Prima stație troposferică în dotarea Armatei sovietice a fost R-133, cu raza de 55 km. În anii 1970, a intrat în dotare autostația troposferică R-412 (”Torf”), cu raza de acțiune 55o km, produsă în mii de exemplare la Sverdolvsk, Krasnoiarsk și Budapesta. A fost în dotarea armatelor Pactului de la Varșovia (cu excepția României), cu ea s-au construit linii de radioreleu troposferic din Afganistan și până în Cehia.
Da, ați ghicit: faimoasa instalație HAARP, azi în folosința Universității Alaska de la Fairbanks, folosește exact această tehnologie, „propriul său generator putând încălzi părți din ionosferă prin intermediul undelor radio”. Aspectul e recunoscut încă din 1997: „Cercetările efectuate cu instalația HAARP au permis militarilor SUA să perfecționeze comunicațiile cu flota de submarine, transmițând semnale radio la mare distanță”. Dacă autostația rusească R-423 obține o rază de acțiune de 2.000 km, ”încălzind” troposfera cu 1,5 kW, vă dați seama care sunt performanțele HAARP, cu puterea de 3.600 kW!
Sindromul Kessler.
Dar de ce Puterile nucleare au investit, vreme de decenii, sume astronomice în comunicații troposferice? Fiindcă în caz de război, cu toții se așteptă ca inamicul să distrugă sateliții de comunicații: doar la asta servesc racheta americană ASM-135A, cea rusească 30P6/79M6, cea chineză SC-19, cea indiană ”Shakti” sau cea israeliană ”Hetz-3”. Dacă ajung să fie folosite, singurele canale de comunicare ar rămâne stațiile radioreleu ”Tропосфера”...
Sumele investite în comunicații troposferice și rachete anti-satelit ne arată că toate Puterile nucleare cred posibil un asemenea scenariu. Dar distrugerea sateliților ar declanșa Sindromul Kessler, ar crea pe orbită un strat compact de deșeuri cosmice. E o reacție în lanț: primii sateliți distruși ar crea deșeuri care ar distruge alți sateliți și așa mai departe. În mai puțin de o zi n-ar mai rămâne nimic întreg pe orbită, iar orice lansare ar fi imposibilă pentru mulți ani. Inclusiv orice lansare de rachetă intercontinentală!
Adică, Puterile nucleare se pregătesc să-și scoată din funcțiune propriile arsenale? Nu tocmai: rachetele de croazieră nu sunt afectate și erau considerate capabile să străpungă apărarea oricărui adversar. Dar iată că războiul din Ucraina a demonstrat că nu este așa: folosind tehnică NATO din secolul trecut, ucrainenii reușesc să doboare chiar și rachete de croazieră de ultimă generație! Asta a declanșat cursa pentru arma nucleară hipersonică.
Oglinda din cer.
În aparență, e o cale greșită: la viteze atât de mari, racheta se încinge, e ușor de urmărit de sateliții de supraveghere în infraroșu. Dar dacă nu mai există sateliți? Atunci cele 11 rachete nucleare hipersonice UR-100NUTTH (nume de cod ”Avangard”) din silozurile Diviziei 13 Rachete ar avea cale liberă spre inima Americii! Divizia 13 Rachete are garnizoana la Yasny, provincia Orenburg, la Marea Aral și granița cu Kazahstanul. Astfel ”Avangard” are timp să prindă viteză deasupra teritoriului Rusiei, apoi să coboare la o altitudine suficient de mică ca să nu fie văzut de radarele trans-orizont din Alaska: sunt proiectate să urmărească o rachetă care se înalță, nu una care se strecoară planând.
Dar pe la jumătatea anilor 1990, tocmai când NPO Mașinostroyeniya începuse lucrul la ”Projekt 4202” (planorul hipersonic Yu-71), ecouri radar misterioase au început să fie recepționate de stațiile de cercetare radio de la granița cu Kazahstanul și Mongolia. Proveneau din Alaska, de la HAARP! Iar atunci când, în vara lui 2007, au început testele de zbor cu versiunea finală a ”Avangard”, Yu-74, a început și etapa a 3-a de dezvoltare a HAARP. Cu o putere radiată în impuls de 5,1 milioane KW, crea în troposferă o ”oglindă radio” cu raza de 50 km, cu ajutorul căreia testele noii arme hipersonice rusești erau urmărite atent de radarele din Alaska. Iar când sistemul ”Avangard” a fost admis în dotarea Armatei ruse, HAARP a fost cedat Universității din Alaska: Statele Unite aveau deja alte mijloace de acest fel, mai moderne, mai discrete. De asta Moscova vrea să-i fie ”retrocedată” Alaska, aflată la 5 km. de frontierele sale: ca americanii să nu poată scruta spațiul aerian până în străfundurile Rusiei, la Marea Aral.
Minciuna strategică și strategia revendicării.
Revendicarea Polului Nord și a Statului Alaska nu au justificare economică sau comercială, așa cum susține Kremlinul. Dincolo de această perdea de fum se află interese strategice, legate de rămânerea în urmă a arsenalului nuclear rusesc.
Revendicările acestea năbădăioase sunt, de fapt, expresia unei mari temeri: spaima că Moscova ar putea pierde singurul argument care mai face din Rusia o Mare Putere, puterea de descurajare a arsenalului său nuclear. De aici dorința expresă a Rusiei, anunțată mai deunăzi de domnul Peskov în Izvestia, ca Occidentul să accepte o reducere a arsenalului său nuclear. După cum sublinia în aceeași seară domnul Putin, la Televiziunea de Stat: „Elitele din Occident au o dorință foarte puternică: să înghețe starea actuală, nedreaptă, a relațiilor internaționale. De sute de ani s-au obișnuit să-și umple burdihanul cu carne de om. Dar trebuie să priceapă: balul vampirilor se încheie!”
Dar evenimentele demonstrează că ”balul” nu e încheiat, diferența tehnologică e din ce în ce mai mare: Rusia a pierdut practic controlul Mării Negre în confruntarea cu o țară, Ucraina, care nici măcar nu mai are flotă militară. Iar Rusia a pierdut și controlul spațiului său aerian: zi de zi, rafinării aflate la peste 1.000 km de Ucraina sunt incendiate de drone. De aceea, temerile Kremlinului sunt din ce în ce mai mari. Iar de aceea tonul e din ce în ce mai ridicat. Vorbind în weekend, la Televiziunea de Stat, propagandistul Vladimir Soloviov promite că liderii Franței, Germaniei și Poloniei vor fi arestați și trimiși în Gulag: „Vă așteaptă o cazare confortabilă în barăci, la Kolîma. Nu vă îngrijorați, veți primi mănuși și pâslari. Și trei mese pe zi: minunata kașa rusească! Veți învăța limba rusă, în toate variantele sale. Ce bine va fi! Unde vă veți ascunde, când Trump va reveni la Putere?”
În context, nu mă aștept ca Regimul Putin să-și domolească escaladarea revendicativă: azi-mâine va revendica și Polul Sud, dacă nu și Luna de pe cer!
Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.