RUGBY: Logodită cu şansa, Franţa învinge Ţara Galilor şi e în finala Cupei Mondiale

Europa şi-a desemnat finalista la actuala ediţie a Cupei Mondiale de Rugby din Noua Zeelandă. Aceasta este Franţa, care s-a impus astăzi în faţa Ţării Galilor după un meci de un rar dramatism.

Franţa va juca din nou în finala Cupei Mondiale de Rugby, după 9-8 în semifinale cu Ţării Galilor. Francezii au jucat la rezultat, au fost dominaţi aproape întreaga partidă, dar şansa a fost astăzi de partea lor. Meciul a fost dramatic, galezii fiind nevoiţi să evolueze mai bine de o oră cu un om mai puţin pe teren. Căpitanul Sam Warburton a fost eliminat după un placaj interzis. Galezii au marcat singurul eseu al meciului, dar au plătit tribut loviturilor de pedeapsă irosite cu nonşalanţă în prima repriză de uvertura Hook... Înaintea partidei, specialiştii o dădeau ca favorită pe Franţa, dar Ţara Galilor venea după un meci perfect făcut în faţa revelaţiei Irlanda. După două înfrângeri consecutive în ultimele două meciuri din grupă, cu Noua Zeelandă şi Tonga, Franţa părea victimă sigură în faţa Angliei, dar "cocoşii" au învins, asingurându-şi biletele pentru semifinale, iar acum sunt în marea finală, care se va disputa duminica viitoare tot pe "Eden Park" din Auckland. În a doua semifinală, mâine, tot pe "Eden Park", şi tot de la ora 11.00 (în direct la digi sport1) se întâlnesc Noua Zeelandă şi Australia, şi sunt la un pas de o nouă confruntare cu "All Blacks". Cu o condiţie: Noua Zeelandă să-şi învingă mâine marea rivală, Australia.

"Ambele meciuri sunt adevărate finale şi se vor disputa ca atare. Fiecare echipă va evolua ca şi cum acesta va fi ultimul meci. Vor sări scântei", este de părere Florin Surugiu, mijlocaşul la deschidere al naţionalei României şi component al echipei CSM Bucureşti. Ţara Galilor - Franţa 8-9 "Eden Park", Auckland Arbitru: Alain Rolland (Irlanda)

FINAL: FRANŢA E ÎN MAREA FINALĂ

Min. 80 - Finalul e de infarct; Galezii atacă de minute bune şi au mai mult de 30 de momente de fixare; Franţa se apără eroic şi rezistă.

Min. 75 - Ţara Galilor beneficiază de o lovitură de pedeapsă de la 50 de metri, perpendicular pe buturile franceze; Leigh Halfpenny bate, direcţia e bună, dar balonul trece pe sub bară, stergând-o!!! Dramatismul a atins cote maxime pe "Eden Park".

Min. 74 - Ţara Galilor atacă, e aproape de eseu, dar se precipită în momente cheie; Franţa e de nerecunoscut, dar conduce în continuare pe tabelă şi e din ce în ce mai aproape de marea finală!

Min. 70 - Galezii atacă, domină, dar nu găsesc soluţii; Franţa se apără cu disperare.

Min. 59 - Stephen Jones ratează însă conversia şi Franţa rămâne la conducere.

Min. 58 - Galezii marchează un eseu prin Mike Phillips, la capătul unei faze excepţionale!!! E 8-9! Galezii concretizează astfel dominarea extraordinară din ultimele minute. Min. 50 - Franţa măreşte distanţa. Încă trei puncte puse pe tabelă de impecabilul Parra, iar "cocoşii" sunt cu un picior în finală. Min. 48 - Galezii par frustraţi de maniera de arbitraj a iralndezului Alain Rolland, al cărui tată este francez. Min. 46 - Iese de pe teren "uvertura" Hook! Ratangiul galezilor e inlocuit cu Stephen Jones Min. 41 - A început repriza secundă.

Min. 40 - Pauză pe "Eden Park": după o repriză în care Ţara Galilor, cu om mai puţin din minutul 18, a dominat, Franţa conduce cu 6-3;

Min. 39 - James Hook îşi continuă "recitalul"; uvertura Ţării Galilor iroseşte un drop din poziţie centrală; cu cele 9 puncte irosite de Hook, Ţara Galilor s-ar fi aflat acum în avantaj, în ciuda faptului că evoluează cu un om mai puţin din minutul 18. Min. 34 - Franţa preia conducerea, după o nouă lovitură de pedeapsă executată perfect de Parra. Cele trei puncte vin ca o lovitură şi mai mare pentru galezi, care au dominat jocul în ultimele minute, în ciuda faptului că sunt în inferioritate numerică. Min. 30 - Hook rateaza a doua lovitura de pedeapsa pentru Ţara Galilor; el e omul care le-a "mancat" galezilor şi meciul cu Africa de Sud, primul la Cupa Mondiala, când a ratat o lovitură de pedeapsă şi un drop. Springboks s-au impus atunci cu 17-16. Min. 21 - Francezii egalează. Parra a transformat cu calm o lovitură de pedeapsă, iar Ţara Galilor - cu un om mai puţin - are nevoie de o minune azi, la Auckland, pentru a prinde finala. Min. 18 - Căpitanul galezilor a fost eliminat, iar Ţara Galilor va juca în inferioritate numerică timp de peste o oră. Arbitrul Rolland l-a eliminat pe Warburton după un placaj interzis făcut de galez! Min. 12 - Hook ratează a doua lovitură de pedeapsă a meciului. Scorul rămâne 3-0 pentru galezi, care au controlat primele minute ale semifinalei. Min. 10 - Adam Jones, unul dintre oamenii de bază ai galezilor, a fost înlocuit din cauza unei accidentări. Min. 8 - Galezii deschid scorul. James Hook a transformat cu siguranţă o lovitură de pedeapsă de pe linia de 22 de metri. Min. 1 - A început partida. Ţara Galilor este la 80 de minute distanţă de prima finală din istorie. 

Ţara Galilor: 1. Gethin Jenkins 2. Huw Bennett   3. Adam Jones   4. Luke Charteris   5. Alun Wyn Jones   6. Danny Lydiate 7. Sam Warburton (c) 8. Toby Faletau   9. Mike Phillips   10. James Hook   11. Shane Williams   12. Jamie Roberts   13. Jonathan Davies   14. George North   15. Leigh Halfpenny

Rezerve:     16. Lloyd Burns   17. Paul James   18. Bradley Davies   19. Ryan Jones   20. Lloyd Williams   21. Stephen Jones   22. Scott Williams Antrenor: Warren Gatland

Franţa: 15 Maxime Médard 14 Vincent Clerc 13 Aurélien Rougerie 12 Maxime Mermoz 11 Alexis Palisson 10 Morgan Parra 9 Dimitri Yachvili 8 Imanol Harinordoquy 7 Julien Bonnaire 6 Thierry Dusautoir (c) 5 Lionel Nallet 4 Pascal Papé 3 Nicolas Mas 2 William Servat 1 Jean-Baptiste Poux

Rezerve: 16     Dimitri Szarzewski 17     Fabien Barcella 18     Julien Pierre 19     Louis Picamoles 20     Francois Trinh-Duc 21     David Marty 22     Cédric Heymans

Antrenor: Marc Lièvremont