Rugăciunea lui Arsenie Boca, de rostit în prima zi a anului. Este una dintre cele mai puternice rugăciuni

Rugăciune. Sursa: arhivă EVZ

Rugăciunile părintelui Arsenie Boca sunt foarte cunoscute printre creștini, iar cea mai puternică rugăciune a duhovnicului de la Prislop trebuie rostită cu mare credință în noaptea dintre ani pentru prosperitate şi sănătate.

O rugăciune cu care este bine să îți începi anul a fost scrisă chiar de părintele Arsenie Boca. Aceasta este una dintre cele mai puternice rugăciuni pe care le-a lăsat ca moștenire tuturor credincioșilor.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfantului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus țină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi că un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosaditi până la pământ”.

Rugăciunea scrisă de Arsenie Boca

De-a lungul vieții, părintele de la Prislop a lăsat credincioșilor o moștenire spirituală uriașă. Printre numeroasele învățături se află și o rugăciune pe care o rostea nu doar la început de an, ci în fiecare dimineaţă.

Rugăciunea care ar trebui adresată părintelui Arsenie Boca, „tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti”.

„Doamne Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Ţie, Doamne, ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru. Ţie singurului Bun şi fără de păcat, Ţie adevăratului Dumnezeu, care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute.

Ţie, Dumnezeule, ne închinăm, Te lăudăm, îţi mulţumim şi Te rugăm. Caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre.

Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim. Apără-ne de oameni gâlcevitori, de oameni rătăciţi, de patimi şi păcate. Amin”, este rugăciunea scrisă de Arsenie Boca.

Sursa: doxologia.ro.