Corpul neînsufleţit al fostului expert militar ONU Filaret Moţco a ajuns în această după-amiază, în comuna natală, Izvoarele Sucevei, judeţul Suceava, unde va fi îngropat mâine.
Cu ochii la televizor, încă de astăzi dimineaţă, de când o aeronavă Tarom i-a adus băiatul cel mic, acasă, în România, Eudochia Moţco, 83 de ani, era răvăşită de durere.
Imaginea sicriului metalic închis, acoperit cu steagurile României şi ONU, şi un sinistru cod de bare pe coşciug, le-a răscolit pe rudele îndoliate care vroiau să-l vadă pentru ultima oară pe Filaret al lor.
"De ce ni l-au răpit? Să ne daţi un răspuns. Se răscoleşte în lada ceea de fier şi nu se poate odihni. Niciodată în 43 de ani nu s-a odihnit pentru că nu a avut timp. A plecat la 6.000 de kilometri să fie bine la toată lumea. Dacă nu se poate deschide lada în care a fost pus corpul, să se pună o Biblie pe ladă şi să pună mâna cine este cel mai competent şi să se jure că este el acolo. Vrem dreptate şi nu cerem nimic altceva. Vrem răspuns oficial", a spus, printre lacrimi, o mătuşă a lui Filaret Moţco, Paraschiva Sidoriuc, de 72 de ani.
Bătrâna a mai spus că familia are dreptul să ştie adevărul despre moartea lui Filaret Moţco şi dacă acesta a fost sau nu decapitat.
Rudele diplomatului ucis cu sălbăticie vor să deschidă sicriul, însă autorităţile spun că acest lucru nu se poate.
"Potrivit legilor noastre, sicriul odată închis nu se poate deschide mai repede de un an şi doar în perioada rece. Odată ce sicriul a fost închis nu mai poate fi deschis, doar dacă Parchetul decide altfel", a declarat şeful Direcţiei de Sănătate Publice Suceava, Ludovic Abiţei.
"Măcar să-i dăm o ultimă sărutare", a mărturisit, îndurerat, fratele diplomatului român, Ioan Moţco. Filaret Moţco a fost ucis, săptămâna trecută, într-un atentat terorist în Afganistan în timp ce se afla în misiune la biroul ONU.