Un tânăr de etnie rromă, Boby Varga (foto) din judeţul Bistriţa care l-a bătut cu bestialitate pe un student din Huedin, doar pentru că i s-a atras atenţia că nu poate parca în staţia de autobuz, a murit într-un grav accident de circulaţie. După incidentul cu bătaia, tatăl studentul a făcut infarct şi a murit când a aflat vestea. Acum, la locul accidentului rudele agresorului au fost potolite doar cu DIAS-ul, după ce au fost la un pas să îi bată pe medicii şi pe poliţiştii de la faţa locului.
Un tânăr de 22 de ani din județul Bistrița Năsăud a fost implicat în cursul nopții de joi spre vineri într-un grav accident de circulație, care s-a petrecut pe raya localității Fundătura. Din cauza neatenției, șoferul a intrat cu mașina într-un cap de pod, după care autoturismul a fost proiectat într-un șanț de pemarginea drumului.
La fața locului, au ajuns două echipaje de la ambulanță dar și rudele tânărului care au făcut un scandal monstru. Pentru a aplana situația, IPJ Cluj a dispus trimiterea echipajelor DIAS deoarece rudele tânărului au fost tot mai agresive cu echipajele medicale și cu polițiștii de la Poliția Rutieră care se aflau în zonă.
Pompierii de la ISU s-au chinuit vreme de 20 de minute să îl scoată pe tânăr dintre fiarele contorsionate ale mașinii, timp în care medicii nu au putut să treacă la aplicarea manevrelor de resuscitare. Acest lucru i-a infuriat foarte tare pe rudele șoferului. Din cauza scandalului, medicii au fost obligați să transporte cadravrul la IML cu ambulanța deși este strict interzis acest lucru de normele sanitare în vigoare. Pe drum spre Cluj Napoca, mai multe mașini în care se aflau rudele agresive au urmărit echipajul de ambulanță. "I-a explodat o roată şi a ajuns într-un cap de pod. S-a certat cu iubita şi a plecat nervos de la Gherla", spuneau apropiaţii tânărului.
Șoferul care a decedat se numeşte Varga Boby, iar în cursul acestui an a fost implicat într-un scandal care a oripilat opinia publică. Despre Varga s-a scris că a fost acuzat de tâlhărie în Italia.
L-a bătut pe un student
La finalul lunii iunie 2014, un incident grav, trecut cu vederea prea repede de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca a scandalizat opinia publică din CLuj Napoca. Un tânăr de student de 20 de ani, Ionuț Roșu, a fost rupt în bătaie de doi țigani, frații Boby și Călin Varga, pentru simplu motiv că li s-a atras
atenția că âși pot parca mașina într-o stație de autobuz, foarte aglomerată. Seara, după ce a aflat că fiul său a fost operat după bătaia încasată, Ioan Roșu a făcut infarct și a murit.
Imediat, din cauza scandalului mediatic care a urmat, procurorii au cerut arestarea celor doi frați, cerere aprobată de Judecătoria Cluj Napoca. "Din înregistrările video susprinse de camerele de supraveghere rezultă că în data de 16 iunie 2014, orele 18.45, inculpaţii Varga Boby Marian şi Varga Robert Călin, împreună cu martorul Varga Petru (tatăl celor doi rromi), staţionează autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare BN 04 VSV, în staţia RATUC. La momentul 18.45.32, inculpatul Varga Boby Marian îi aplică persoanei vătămate o lovitură cu pumnul drept în zona feţei, determinându-i căderea pentru scurt timp. Persoana vătămată este lovită apoi cu piciorul, în timp ce încerca să se ridice, de către inculpatul Varga Robert Călin, care s-a deplasat la locul altercaţiei, pentru a-i oferi ajutorul fratelui său. În momentul în care victima încearcă să obşină explicaţii de la cei doi agresori, este lovită cu pumnul stâng de către inculpatul Varga Boby Marian", se arată într-un document judiciar, care descrie momentul agresiunii.
Ulterior, după 30 de zile agresorii au fost eliberați deoarece victima și-a retras plângerea. Cel mai probabil, lăsat singur în fața rromilor, victima a cedat presiunilor și a fost de acord să îșli retragă plângerea.