Rovinieta, mai scumpă

Rovinieta pentru circulaţia pe drumurile publice se va majora începând din 2008 cu cel puţin 11 euro, în cazul celei valabile un an.

Şoferii care vor circula pe drumurile naţionale vor fi nevoiţi să plătească de la începutul anului viitor 40 de euro pentru autoturismele Non-Euro, 35 de euro pentru autoturismele Euro I şi 28 de euro pentru autoturismele Euro II, Euro III şi Euro IV pe o rovinietă valabilă 12 luni. În cazul rovinietei pe şase luni, preţul acesteia va creşte la 25 de euro, pentru autoturismele Non-Euro, la 20 de euro pentru autoturismele Euro I şi la 15 euro pentru autoturismele Euro II.

Taxa se va scumpi şi în cazul microbuzelor (până la 360 de euro pe an pentru Non-Euro, 350 Euro I şi 340 Euro II şi peste), autobuze (850 de euro, 750 de euro şi 650 de euro) şi vehiculelor ce transportă marfă.

Valoarea rovinietei pentru o zi ajunge la un euro, iar cea valabilă şapte zile va fi cuprinsă între 3 şi 5 euro.

Rovinieta a fost majorată conform Ordonanţei Guvernului nr. 15 pe 2002, în conformitate cu Directiva Europeană.