Roverul NASA a descoperit noi dovezi ale existenţei vieţii pe marte, dar deşi fotografia este de pe Planeta Roşie şi a fost pubicată pe site-ul JPL de NASA, nu pare să stârnească interesul celor de la agenţia spaţială americană. Cel puţin nu oficial.
Precum se vede clar, în imagine este vorba despre o fosilă care demonstrează existenţa vieţii pe Marte, ba mai mult existenţa vieţii acvatice. La o simplă comparaţie cu fosilele similare existente pe Terra, putem observa că fosilele par identice, cel puţin în aparenţă.
Un lucru este cert, fotografia demonstrează că este vorba de o fosilă, aceasta a fost făcută pe Marte de roverul NASA şi a fost postată chiar de NASA pe site-ul JPL.
Potrivit Art'einsky, NASA nu poate contesta această certitudine și nici nu va încerca vreodată. NASA nu va comanda roverului să reexamineze această fosilă deoarece nu are niciun interes, are deja foarte multe imagini pe care le păstrează secrete privind viața extraterestră de pe Marte.
De altfel, nu cu mult timp în urmă, o altă imagine realizată de Rover-ul Curiosity cu fosilă unei şopârle imense pe Marte a stârnit discuţii aprinse privind existenţa vieţii extraterestre.
Fotografia șocantă a fost pusă la dispoziția publicului de către NASA, anul trecut, şi arată scheletul unui animal. În principal, se poate observa coloana vertebrală care pare să iasă din solul marțian.
La prima vedere, scheletul fosilizat pare să aparțină unei șopârle gigant sau chiar a unui dinozaur pentru că forma sa alungită și curbată este similară cu cele descoperite și pe Pământ.
Însă dacă în cazul presupusei fosile de sopârlă gigant, există loc de interpretări, când este vorba despre fosila organismului marin, recent desoperită, imaginile vorbesc de la sine.