Cristiano Ronaldo a bătut recordul la capitolul cea mai urmărită persoană din lume. Nu mai puțin de 609 milioane de oameni sunt cu ochii pe el.
Drept urmare și contractele sale de imagine sunt unele pe sume frumușele. Iar banii pe care îi câștigă din fotbal vin doar ca un surplus. Dacă în 2017 averea lui era estimată la un milliard, acum Ronaldo este la jumătate. Cu toate acestea fotbalistul face bani pe bandă rulantă.
Din fotbal dintr-un foc va încasa 400 de milioane de euro. 200 salariul de la Al Nassr, iar 200 dacă acceptă să fie ambasadorul arabilor pentru CM 2030. Desigur la aceste venituri se adaugă contractele de imagine pe care starul portughez le are cu diferite companii. Cel mai bănos, dar și cel mai exclusivist este cu cei de la Nike, producător de echipamente sportive.
870 de milioane de euro pentru Ronaldo dintr-o lovitură
Practic starul are aceiași întelegere pe care au făcut-o în trecut și Michael Jordan și LeBron James. Este o înțelegere pe viață care îi dă fotbalistului dreptul la suma totală de 870 de milioane de euro chiar și la pensie.
Pentru că și-a dat seama de impactul pe care îl are pe social media, CR7 a făcut propria sa marcă de îmbrăcăminte, accesori, hoteluri și săli de gimastică. Apoi, are contracte de imagine pe sume frumușele cu cei de la Castrol de la care încasează 16 milioane de euro.
O altă înțelegere, de această data cu cei de la Armani este în valoare de 4.2 milioane de euro. De asemenea și Herbalife îi plătește lui Ronaldo 2,2 milioane de euro pentru reclamă. ZTE este o altă firmă care a apelat la serviciile de publicitate ale starului contra sumei de 4,5 milioane de euro.
Inclusiv un fast-food l-a contractat pe star pentru a îi face reclamă pentru suma de 1,9 milioane de euro. În acest moment starul portughez este cel mai bine plătit fotbalist din lume. De altfel acestea sunt doar o parte dintre contractele de imagine pe care Ronaldo le are și care sunt publice.