Artista Rona Hartner se simte din ce în ce mai rău și a anunțat că nu știe dacă va putea lua parte la concertul de la Sala Palatului.
Aflată internată într-un spital din Franța, Rona Hartner a anunţat, într-un live pe contul de socializare, că nu știe dacă va ajunge la concertul de la Sala Palatului, programat pe 25 mai.
„Iarăşi vă sun să vă rog să vă rugaţi pentru mine. Fac chimioterapie şi am nişte reacţii un pic adverse. Am făcut puls 141 şi temperatură şi nu prea e bine. Trebuia să stau o zi la spital şi până la urmă stau şi astăzi şi sper să nu mă ţină prea mult, ca să pot să ajung pe 25 mai la Sala Palatului. Am concert cu Daniel Trifu şi aş vrea să fiu prezentă. Aşa că, de la o zi la alta, nu ştim ce se întâmplă cu boala asta. Vă rog să vă rugaţi pentru mine. Este o încercare, iarăşi… E clar… chimioterapia nu e uşoară şi cred că am avut o reacţie specială, aşa că sunt la spital în Franţa.
Rugaţi-vă pentru mine. Am multe evenimente, dar să văd cum o scot la capăt. Mulţumesc mult, ştiu că atunci când v-aţi rugat pentru mine mi-a mers foarte bine. Şi am să vă rog să vă rugaţi în continuare. O să încerc să mă odihnesc, dar nu este uşor să faci chimioterapia. E mai obositor decât ce am crezut eu la început, dar trebuie făcută. Domnul doctor mi-a spus că trebuie să fiu o luptătoare şi un soldar. Încerc, dar e cam greu.”, a declarat artista.
De mai multe luni de zile artista Rona Hartner se luptă cu cancerul de colon. Boala a fost depistată după un control de rutină la o clinică din Franţa. Acum, după două operaţii, Rona urmează tratamentul cu citostatice
De pe patul de spital, actriţa îşi ţine fanii la curent cu starea sa de sănătate. Recent .s aconfesat prietenilor şi fanilor ei spunând că mama ei „face acatistul izbăvirii de boală şi eu fac rugăciuni!”.
„Sunt cu mama la spital, fac a doua cură de chimioterapie şi e ok, o suport. Acum o suport, să vedem reacţia de mâine încolo. Am zis să dau câteva veşti. Eu sunt liniştită în Franţa. Aici fac chimioterapia. Mama îmi face acatistul izbăvirii de boală şi eu fac rugăciuni care îţi asigură vindecarea corpului şi a sufletului. (…) Astăzi durează cam şase ore şi pe urmă mă duc pe malul mării să beau o cafea. Am luat şi o decizie foarte importantă: să nu mai suport să fiu aşa călcată în picioare şi să le spun ce cred pentru că este important", a spus Rona Hartner.