Rompetrol Well Services (RWS) și-a reluat și extins în acest an gama de servicii petroliere asigurate operațiunilor de profil din largul Mării Negre, prin contribuția adusă recent la amplul proiect de dezafectare a platformei Gloria.
RWS a realizat lucrările de asigurare și punere în conservare în condiții de siguranță a sondelor aferente platformei marine – proprietate a OMV Petrom, iar ulterior de cimentarea acestora. Operațiunile au fost încheiate cu succes de personalul Rompetrol Well Services, folosind echipamentele companiei și în acord cu cele mai bune practice internaționale și standarde ale Institutului American al Petrolului (API).
Soluțiile tehnice și pastele de cimentare folosite în cadrul lucrărilor de închidere a sondelor au fost dezvoltate integral de companie, prin programe specializate, dar și în baza experienței de 70 de ani în acest domeniu. Rețeta a fost testată în prealabil în laboratorul propriu din Ploiești.
Echipamentele de cimentare au fost transferate ulterior la platforma fixă (PFSS3), situată la o distanță de 80 km de țărm, pentru efectuarea lucrărilor de abandonare a unei sondei pe zăcământul Lebăda Est, forată în 1989 (cimentarea și plasarea unui dop de ciment la echilibru).
Pe lângă activitățile convenționale, RWS a dezvoltat în 2016 împreună cu partenerul său strategic - OMV Petrom un proiect pilot pentru creșterea productivității a 4 sonde de petrol din zăcământul maritim „Pescăruș”. Descoperit în 1999, zăcământul a fost la acea vreme cea mai mare descoperire comercială în Marea Neagră din ultimul sfert al secolului.
Proiectul a vizat în principal stabilizarea și stimularea producției de țiței, inovația fiind folosirea dioxidului de carbon drept agent de transfer a soluției, care a permis o mai bună dispersie a acesteia. Proiectul a fost considerat de succes și a fost extins și la alte sonde terestre de extracție din România.
Rompetrol Well Services oferă o gamă largă de servicii pentru sondele de petrol și gaze naturale din România și Europa de Est. Anual, RWS realizează în mediu 500 de operațiuni de cimentare la adâncimi de până la 5.000 de metri și peste 400 de operațiuni de stimulare matriceală.
În primele nouă luni ale anului, Rompetrol Well Services a înregistrat o cifră de afaceri de 48 milioane lei, cu aproximativ 13% peste indicatorul consemnat în perioada similară din 2018. In același timp, profitul net a crescut cu 30%, atingând un nivel de 9,83 milioane lei.
Evoluția pozitivă a rezultatelor financiare a fost susținută atât de programele interne de optimizare și investiții, cât și de o creștere graduală a activităților din industrie.
Lider în România pe segmentul de servicii speciale la sondă (cimentări, operațiuni de consolidare și împachetări, stimulări, testări, instrumentații, operațiuni de tubare a sondelor, etc), compania a fost înființată în 1951 ca societate de stat în subordinea Ministerului Petrolului și Chimiei, sub denumirea de “ICOTS - Întreprinderea de Cimentări, Operațiuni si Transporturi Speciale”.
Din 1990, compania a devenit societatea comercială Petros Ploiesti si a fost listată din 1998 la Bursa de Valori București. Grupul Rompetrol (în prezent, KMG International) a preluat în 2000 pachetul majoritar de acțiuni, având in prezent o participație de 73%.
Rompetrol Well Services oferă servicii specializate la sondele de țiței și gaze: cimentări primare, cimentări secundare, cimentări de remediere și operațiuni de stimulare matriceală folosind componente și echipamente de nivel mondial, precum și servicii speciale pentru tubajul sondelor