Primele doua benzinarii vor fi inaugurate in mai, pe o autostrada din sud-estul tarii.
Rompetrol intentioneaza sa-si deschida primele doua benzinarii sub marca proprie din Franta la inceputul lunii mai, imediat dupa incheierea alegerilor prezidentiale.
Statiile de alimentare se vor afla langa orasele Saint-Etienne si Carcasonne, ambele in sud-estul tarii, a declarat ieri presedintele grupului petrolier, Dinu Patriciu, citat de agentia NewsIn.
Primul tur al alegerilor prezidentiale din Hexagon va avea loc pe 22 aprilie, urmand ca al doilea tur de scrutin sa fie organizat pe 6 mai 2007.
Rompetrol a cumparat anul trecut compania Dyneff, cel mai mare grup petrolier independent din Franta, si a devenit astfel prima companie cu nucleu romanesc care a incheiat o tranzactie de importanta pe piata din Vest.
„Constructia benzinariilor a fost finalizata, acestea sunt gata, dar am decis sa le deschidem dupa cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din Franta”, a precizat Patriciu.
Potrivit planurilor companiei, doar o parte dintre cele peste 200 de statii preluate de la Dyneff vor fi rebrandate cu marca Rompetrol. Astfel, statiile premium - cele aflate pe autostrada - vor fi cele care vor purta „floricica”, in timp ce restul se vor numi in continuare Dyneff.
Spania e in vizor Potrivit lui Patriciu, odata cu statia de la Saint-Etienne, Rompetrol va lansa in premiera pe piata din sudul Frantei carburantul ecologic E85, care contine 85% etanol si 15% benzina. Cat despre costurile de impunere-transformare a statiilor Dyneff, Patriciu a precizat ca a bugetat investitii de 25 de milioane de dolari, bani care „vor fi cheltuiti in acest an”.
Presedintele grupului a mai spus ca, pana la finele anului, va face publica si o decizie in ceea ce priveste extinderea brandului Rompetrol in Spania. Aceasta intrucat achizitionarea Dyneff nu a presupus doar cumpararea statiilor franceze de alimentare, ci si a unor depozite din Spania si Franta.
In paralel, Rompetrol urmareste achizitionarea unei rafinarii in bazinul Marii Mediterane, in Franta sau Italia, care sa alimenteze benzinariile din regiune si nu numai. „In prezent, producem 4 milioane de tone de carburanti, dar vindem 7,5 milioane de tone, astfel ca trebuie sa ne echilibram. Vrem sa achizitionam aceasta rafinarie cat mai curand, dar procesul este deosebit de complex”, a aratat Patriciu.
COMPETITIE
Piata franceza - atipica
Cu toate ca Rompetrol detine acum in Franta mai bine de 200 de statii de alimentare, puterea de acoperire a segmentului de retail (downstream) este inca redusa.
Aceasta pentru ca lideri pe palier in Franta sunt hipermarketurile, care si-au dezvoltat si statii de alimentare, cu precadere la iesirea din orase. Magazinele au preturi extrem de competitive ale produselor petroliere si ajung sa acopere cam 40a din piata franceza a carburantilor.
In paralel, hipermarketurile se construiesc si pe autostrazi, zona vizata de Rompetrol pentru dezvoltarea statiilor sub marca proprie. Pentru inceput, cele doua statii sub marca romaneasca ii vor deservi pe soferii care traverseaza autostrada Toulouse - Narbone. Marca Dyneff va acoperi zonele rurale, mai putin concentrate.