Compania Rompetrol, unul dintre primii trei mari operatori de pe piaţa locală de distribuţie a carburanţilor, a majorat ieri preţul benzinei comercializate în staţiile proprii cu 7 bani pe litru şi a ieftinit motorina cu 3 bani pe litru.
Astfel, un litru de Efix 95 costă acum 5,42 lei, iar benzina Alto 101 se vinde cu 6,09 lei-litru.
În acelaşi timp, un litru de Efix Diesel costă 5,38 lei, după reducerea de 3 bani, iar unul Alto 55 are preţul de 5,69 lei.
Acestea sunt preţurile medii, în staţii ele pot varia cu plus/minus 5%.
OMV Petrom, cel mai mare operator din piaţă, nu mai afişează pe site-ul propriu preţurile de referinţă.