Mircea Sandu, preşedintele FRF, a anunţat că încearcă să stabilească un joc de verificare cu reprezentativa iberică.
Întâlnirea cu Spania ar putea avea loc anul viitor, la Bucureşti, pe "Arena Naţională". Mircea Sandu, preşedintele FRF, a discutat deja în acest sens cu omologul său, Angel Maria Villar. "Am discutat şi cu Villar pentru un amical cu Spania. Să vedem, nu e uşor să joci cu Spania, mai ales că vreau să jucăm la Bucureşti. Selecţionerul Del Bosque este cheia, caută soluţii pentru că sunt foarte solicitaţi", a afirmat Sandu la Dolce Sport. Reprezentativa Spaniei a dominat fotbalul mondial în ultimii patru ani şi a câştigat Campionatul European în 2008 şi 2012 şi Campionatul Mondial în 2010.