Romii au dansat pe aeroport, la repatrierea din Franţa. "Trăiască România! De Crăciun, ne întoarcem la francezi!"

Peste 50.000 de euro a cheltuit statul francez pentru cea mai recentă repatriere de romi români. Aceştia trăiau în tabere clandestine în oraşul Lille şi au acceptat să se întoarcă în România deoarece au primit bani.

Numai pentru repatrierea romilor s-au plătit 43.700 de euro. Cheltuielile de transport cu avionul au fost suportate de către autorităţile franceze. Speriaţi că şi-au furat unii altora bagajele, 129 de ţigani adulţi din zona Clujului au ajuns joi după-amiază la Timişoara. Aceştia au fost expulzaţi, cu o cursă charter, din oraşul francez Lille. Odată cu ei au venit şi 50 de minori, între care mulţi sugari şi copii de grădiniţă.

Unii dintre romi au ieşit pe poarta aeroportului strigând "Trăiască România", apoi, în faţa autocarelor care urma să îi preia, au început să danseze. De bucurie, spuneau. "Suntem bucuroşi că am venit acasă pe banii francezilor", explică unul dintre bărbaţi.

Vor urma, ca de obicei, acelaşi traseu: au luat banii francezi, câte 300 de euro de adult, respectiv câte 100 de euro pentru fiecare copil, au transport gratuit şi cu trenul, până acasă, iar până la sărbători plănuiesc să se întoarcă din nou în Franţa. "De Crăciun mergem înapoi", spune unul dintre bărbaţi, de loc din Dej.

E cel mai vocal dintre ei şi ne explică motivaţia lui. "Am venit acum acasă pentru că am primit bani. Aici, în România, trăim ca porcii, chiar dacă avem, în cazul meu, autorizaţie să facem afaceri. Putem vinde covoare şi perdele, prin sate, dar nu ne dă nimeni bani. Nu ne ajută statul, se taie pensile şi salariile. Francezii ne-au dat 300 de euro degeaba", spune Aladar Vitan, din Dej. Are 52 de ani şi se recomandă drept "şeful ţiganilor din Dej".  

Imediat ce au părăsit incinta aeroportului timişorean, romii au fost îmbarcaţi în trei autocare şi transportaţi la Gara de Nord, unde, sub supravegherea autorităţilor, au fost îmbarcaţi în trenuri spre localităţile de destinaţie. Cei mai mulţi au plecat spre Cluj, Dej şi Oradea.