Românul judecat în Belgia pentru trucare de meciuri: „Sunt nevinovat! Acest caz mi-a distrus cariera”

Fostul fotbalist Marius Mitu a vorbit în presa din Belgia despre procesul în care este inculpat.

Marius Mitu (37 de ani) este inculpat în procesul care a început în această lună în Belgia și care vizează corupția din fotbalul acestei țări. Mitu este acuzat că în sezonul 2004/2005, pe când juca la Lierse, a fost implicat în trucarea unor partide. În 2005, fostul mijlocaș a ajuns la Anderlecht Bruxelles, de unde a fost însă concediat după declanșarea scandalului. În proces sunt implicate 31 de persoane, în special jucători şi antrenori suspectaţi de corupţie în campionatul Belgiei, în perioada 2004-2006. Principalul acuzat este însă omul de afaceri Zheyun Ye, care este acuzat de procurori că face parte din mafia pariurilor. Marius Mitu, care s-a fotmat la juniori Stelei și a jucat în România, printre altele, la Rocar și la Universitatea Craiova, a vorbit în presa belgiană despre procesul în care este judecat. „Mi-am asumat responsabilitatea venind aici, chiar dacă mi-am lăsat treaba. Sunt în Belgia de aproape o lună şi am fost prezent la multe înfăţişări. Am venit în faţa judecătorilor şi am ascultat tot ce au de spus. Am fost antrenat în acest caz, care mi-a distrus cariera. Sunt nevinovat. Încerc să uit momentele urâte şi sper că totul se va termina cu bine”, a spus Mitu, potrivit rtbf.be.